Sursa foto CCRM

Sursa foto CCRM
11 Septembrie 2020
759 accesări
0 comentarii

Aţi rămas însărcinată? Dacă veţi deveni mamă peste nouă luni, atunci trebuie să ştiţi că ecografia de sarcină este cea mai importantă metodă de vizualizare a fătului în interiorul cavităţii uterine, fiind esenţială în monitorizarea evoluţiei acestuia. Când se efectuează şi de ce?

Specialiştii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna” au declarat că prima ecografie se face în săptămânile 6-7 pentru depistarea, localizarea şi viabilitatea sarcinii, dar şi pentru a se observa dacă este vorba de o sarcină unică sau multiplă.

Apoi, femeile vor efectua un screening combinat de trimestru I, în săptămânile 11-13 pentru detectarea anomaliilor cromozomiale fetale şi anomaliilor morfologice, precum şi pentru stabilirea cu exactitate a termenului sarcinii. Totodată, prin acest tip de intervenţie, se are în vedere diagnosticarea unei sarcini oprite în evoluţie.

După aceea, în săptămânile 20-24, puteţi face ecografia pentru depistarea de malformaţii fetale, aceasta fiind o ecografie ce cuprinde examinarea fiecărei părţi a fătului, care urmăreşte creşterea normală a fătului. Ultima ecografie recomandată de medici se efectuează în săptămânile 30-32 pentru examinare Doppler, aprecierea creşterii fetale şi a cantităţii de lichid amniotic. Desigur, între timp, mai puteţi opta pentru aprecierea stării de bine a fătului, aprecierea creşterii fetale şi a cantităţii de lichid amniotic - placenta.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU