Ştim cu toţii că un consum ridicat de pâine nu doar că ne dă cântarul peste cap, dar ne poate afecta şi sănătatea. Tocmai de aceea, nutriţioniştii ne sfătuiesc să consumăm cât mai puţină pâine, mai ales albă, deoarece aceasta conţine foarte mulţi carbohidraţi şi nu este foarte nutritivă. Fiecare gram de carbohidraţi pe care îl consumaţi reţine de trei ori mai multă apă decât greutatea lui.
Potrivit Andreei Ştefan, nutriţionist, în momentul în care nu mai mâncaţi pâine albă, veţi începe să slăbiţi, pentru că veţi scăpa de excesul de apă. Cum așa? Organismul uman depozitează carbohidraţii sunt formă de glicogen, un acid lactic care reţine apă. În consecinţă, renunţarea la pâinea albă va aduce o serie de beneficii.
„În primul rând, veţi observa că nu mai aveţi aceeaşi poftă de mâncare ca înainte. Acest lucru se întâmplă pentru că toţi carbohidraţii procesaţi din pâinea albă cresc brusc nivelul de zahăr din sânge, pentru ca apoi să îl scadă brusc. Aceste fluctuaţii trimit semnale greşite către creier, făcându-l să creadă că îi este foame. În acest fel, începeţi să mâncaţi mai mult decât ar trebui şi, desigur, apar kilogramele în plus.
Nu înseamnă, însă, că trebuie să renunţaţi definitiv la pâine, ci să o înlocuiţi pe cea albă cu una integrală, care să vă ajute să păstraţi nivelul de zahăr din sânge în limite normale”, a explicat specialistul.
Trebuie precizat că, spre deosebire de pâinea integrală, cea albă nu conţine fibre necesare unei digestii rapide, de aceea provoacă constipaţie şi probleme de digestie. Aşa că, atunci când veţi renunţa la ea, veţi observa o îmbunătăţire a digestiei şi veţi avea un tranzit intestinal normal.