Efectele terapeutice al feniculului sunt cunoscute de mii de ani. În prezent, acesta este apreciat ca un condiment şi plantă medicinală. Cert este că, atât seminţele, cât şi rădăcina de fenicul sunt utilizate în medicină, în principal pentru tuse şi flatulenţă, care, datorită gustului aromatic, nu numai că acţionează împotriva simptomelor, ci şi îmbogăţeşte gustul ceaiului. Totodată, feniculul are în compoziţia sa ulei esenţial cu anetol şi fenchon, bergapten, camfor, acid cafeic, vitamina C etc.
Studiile arată că seminţele de fenicul reprezintă un bun remediu şi pentru copiii mici. De exemplu, ceaiul din seminţe de fenicul ajută sugarii şi copiii mici, în cazul problemelor gastro-intestinale, având şi un gust plăcut. Specialiştii recomandă preparatele din seminţe de fenicul (infuzia, maceratul sau siropul), pentru efectele lor terapeutice deosebite. În primul rând, feniculul ajută la recăpătarea poftei de mâncare, conjunctivită, balonare, colică (la sugari), colica biliară, indigestie, bronşită, tuse uscată, astm, tuse convulsivă, infecţie în gât, răceală, blefarită. În plus, licoarea este recomandată în caz de ulceraţii, dar şi pentru creşterea producţiei de lapte matern, dureri de stomac, dureri de cap, migrenă, epilepsie, insomnie, pişcături de insecte, insuficienţă cardiacă, stimularea menstruaţiei, simptomele menopauzei.