Sursa foto Revista de sanatate

Sursa foto Revista de sanatate
04 Noiembrie 2020
435 accesări
0 comentarii

Toate ceaiurile care se găsesc pe piaţă au efecte extraordinare asupra sănătăţii noastre. Ceaiul de mentă, de exemplu, este o adevărată comoară pentru sănătate, întrucât are proprietatea de a îmbunătăţi digestia, de a reduce durerea şi de a elimina inflamaţia. Potrivit dr. Mioara Savin, ceaiul de mentă vă poate relaxa, ajută la înlăturarea respiraţiei urât mirositoare, vă ajută în lupta cu kilogramele şi contribuie la întărirea sistemului imunitar.

În plus, specialiștii susţin că ceaiul de mentă este antispasmodic, astfel că reduce şansele de vărsături şi greaţă, chiar şi în caz de rău de mişcare atunci când sunteţi în maşină, pe o barcă sau într-un avion.

De asemenea, conţine oligoelemente ale vitaminei B, potasiu, antioxidanţi şi calciu, care ajută organismul să reţină substanţe nutritive pentru a lupta împotriva bolilor şi a indeplini funcţiile necesare pentru a menţine funcţionarea într-un mod sănătos.

Pe lângă toate acestea, ceaiul de mentă are puterea de a controla apetitul, motiv pentru care este recomandat în diete. Veţi reuşi să reduceţi cantitatea de mâncare consumată şi veţi slăbi. Nu în ultimul rând, ceaiul de mentă are şi efecte antiseptice, astrigente, antioxidante şi răcoritoare, astfel că ajută tenurile mixte, le curăţă, dezinfectează şi revitalizează, fiind indicat şi persoanelor care suferă de colon iritabil.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU