Centrele de permanenţă sunt de un real ajutor, deoarece oamenii care nu au probleme grave de sănătate pot evita să meargă la secţia de primiri urgenţe, pentru că medicii din centrele de permanenţă pot rezolva problemele uşoare de sănătate.
În judeţul Constanţa, există trei centre de permanenţă, în comunele mai mari, iar fiecărui centru îi sunt arondate mai multe zone. Centrele de permanenţă sunt la Cogealac, Năvodari şi Cumpăna. În aceste centre de permanenţă, sunt medici de familie sau medici generalişti care fac gărzi şi rezolvă problemele primare ale pacienţilor.
„Împreună cu direcţia sanitară, încurajăm creşterea numărului centrelor de permanenţă, pentru ca, în momentul în care cabinetele medicilor de familie îşi termină programul, pacientul să nu mai fie nevoit să ajungă într-o unitate de primire urgenţă a spitalului, ci în centrul de permanenţă din zona în care locuieşte. Nu putem să facem oriunde centre de permanenţă, încercăm în comunele mai mari şi sperăm ca numărul acestora să crească”, a declarat dr. George Mirel Cristescu, director CJAS Constanţa.