Auzim tot timpul în jurul nostru replica „fiecare cu ciudăţeniile lui…”, de fiecare data când o soţie supărată se plânge de soţul ei abuziv unei prietene sau când un bărbat este revoltat de comportamentul partenerei sale prea geloase.

Uneori, comportamentele sunt justificate, alteori însă, în spatele „ciudăţeniilor” comportamentale ale unor persoane, este boala psihică sau patologia. Diferenţa dintre un comportament justificat şi unul patologic, considerat simptomatic pentru o tulburare psihică, este dată de câteva criterii, cum ar fi: adaptarea la context, intensitatea, frecvenţa şi durata manifestării, stabilitatea emoţională şi cognitivă. Debutul bolii psihice apare cu precădere în adolescenţă sau în perioada 20 - 30 ani. Tulburările psihice se împart în tulburări mentale şi tulburări de personalitate. Persoanele cu tulburări mentale sunt uşor de identificat, după bizareriile evidente în comportamentul lor, de genul fluturării mâinilor, limbajul greoi şi neadecvat contextului ca şi conţinut, tonalitate etc., posturi bizare ale corpului, mimicii sau gesturilor. În privinţa persoanelor cu tulburare de personalitate, identificarea este mai dificilă, pentru că astfel de persoane au un discurs coerent şi au autonomie personală, mimând foarte bine adaptarea socială. Diferenţa o face comportamentul inflexibil şi neadaptat situaţiei contextuale, impregnat de manifestări manipulante, agresive, injurii, acuze, suspiciune, dominare, critică, lipsa prietenilor apropiaţi, lipsă de empatie, de fidelitate, a responsabilităţii asumate în relaţii de cuplu şi profesionale, comportamente provocatoare prin care cere atenţie şi admiraţie în mod exagerat etc. Cele mai întâlnite tipuri de tulburări de personalitate sunt personalitatea paranoidă, schizotipală, antisocială, borderline, histrionică, narcisistă, dependentă, depresivă şi obsesiv-compulsivă. Dintre acestea, personalităţile borderline, dependentă, depresivă şi obsesiv-compulsivă sunt auto-agresive, îndreptându-şi furia asupra propriei persoane, având des episoade depresive, suicidale, tulburări de alimentaţie şi dependenţă de substanţe. Suferinţa acestor persoane se restrânge la nivel personal şi al rudelor foarte apropiate, de ajutorul cărora au nevoie. Personalităţile de tip paranoid sunt acei indivizi care dau vina pe alţii pentru propriile greutăţi şi necazuri, sunt dificili în a se înţelege cu ceilalţi şi au adesea probleme în relaţiile intime. Ei întâmpină dificultăţi în munca în echipă, deoarece sunt prea rigizi, prea autoritari, critici, acuzatori şi păgubitori. Ei îi acuză pe ceilalţi pentru nedreptăţi aduse, au impresia că sunt urmăriţi, că ceilalţi conspiră împotriva lor etc. Indivizii cu personalitate schizotipală manifestă o anxietate socială excesivă, care este asociată cu temeri paranoice. Aceşti indivizi sunt consideraţi adesea a fi bizari sau excentrici, din cauza comportamentelor atipice şi a modului neglijent de a se îmbrăca, afectivitate inadecvată, nu au prieteni sau confidenţi, alţii decât o rudă de gradul I. La fel de frapante sunt şi ideile, convingerile şi limbajul neobişnuit al acestor indivizi. Ei deseori interpretează greşit incidentele obişnuite şi evenimentele externe, ca având o semnificaţie particulară anume pentru acea persoană, pot crede că au puteri speciale de a intui evenimentele înainte ca acestea să survină, de a avea premoniţii, telepatii, clarviziuni sau că există conspiraţii, fiind astfel neînţeleşi de ceilalţi. Persoanele cu tulburare antisocială adesea comit acte nesăbuite, care neglijează siguranţa altora şi nu se simt vinovaţi pentru faptele comise. Ei manifestă un tipar de desconsiderare şi violare a drepturilor celorlalţi. Sunt aroganţi, au un farmec superficial, manipulează şi exploatează persoanele cu care intră în contact şi au un nivel extrem de scăzut al empatiei. Ei pot apărea ca având un succes social, fiind încântători, distractivi, cu angajamente, dar multe dintre relaţiile acestora vor eşua, ca urmare a lipsei de empatie, fidelitate şi responsabilitate, împregnate cu episoade de abuzare, exploatare şi ostilitate nervoasă. Personalităţile narcisiste au un simţ exagerat al auto-importanţei şi cred că ei sunt atât de unici încât nu pot fi înţeleşi decât de oameni speciali, care le seamănă. Comportamentul lor este problematic: arogant, exploatator şi de simţ al îndreptăţirii în acte îndreptate împotriva celorlalţi. În ciuda nivelului aparent ridicat al stimei de sine, astfel de persoane sunt vulnerabile la ameninţările reale sau percepute la adresa statusului lor. Astfel, apar des episoadele de furie şi contraatacuri. Ei se folosesc de aspectul lor fizic pentru a atrage atenţia asupra lor şi sunt neobişnuit de seducători. Ei deseori percep relaţia de amiciţie ca fiind mai intimă decât este cazul, din cauza nevoii lor de fantezie romantică. Astfel de persoane, cu tulburări de personalitate, devin adesea agresive, în mod special cu persoanele pe care le consideră apropiate emoţional sau sunt obiectul fantasmelor lor. Dificultatea de relaţionare cu astfel de persoane vine din imprevizibilitatea şi exagerarea comportamentelor lor, din prisma ideaţiei delirante. Persoanele cu tulburări de personalitate au nevoie de ajutor specializat şi tratament psihiatric. Este necesar ca familia să ajute persoana cu tulburare, prin complianţă la tratament. În lipsa tratamentului, tulburarea se agravează odată cu condiţiile de viaţă şi înaintarea în vârstă, ducând la izolare sociala şi infracţionalitate.