19 August 2016
2874 accesări
32 comentarii

Ciroza hepatică (CH) este o boală cronică, progresivă, incurabilă, care presupune transplantul hepatic. Majoritatea persoanelor care suferă de această boală nu au simptome sau prezintă doar o oboseală accentuată. Pacienţii se prezintă des la doctor cu mărirea abdomenului în volum, descoperind astfel această boală fatală.

Alimentaţia, eliminarea sării din dietă, evitarea alcoolului şi reglarea aportului lichidian sunt doar câteva elemente ale tratamentului ce trebuie urmat de bolnavii cu ciroză hepatică. Foarte mulţi bolnavi cu ciroză hepatică sunt îngrijiţi şi de medicii de familie.

Afecţiunea este cauzată de alcool, hepatitele B, cel mai des. Medicul de familie trebuie să abordeze o anumită conduită terapeutică, atunci când intră în contact cu pacienţii ce suferă de această afecţiune. În primul rând, pacientul trebuie să apeleze la restricţia de la sare, care trebuie făcută în toate stadiile ascitei (acumularea de lichid în abdomen). Apoi, educaţia pacientului cu privire la rolul dietei fără sare. Retenţia de lichide urmează retenţiei de sodiu generată de dietă. Medicaţia diuretică trebuie utilizată corect, fără a trata excesiv pacienţii.

„Medicul trebuie să se asigure că are acces la un laborator pentru determinarea sodiului, potasiului, creatininei serice/urinare-esenţiale, pentru conducerea terapiei, precum şi la o unitate cu spitalizare de zi pentru paracenteza exploratorie cu administrare de albumină. Când retenţia de fluid o excedează pe cea de sodiu spontan (din cauza modificărilor hemodinamice din CH avansată), sau din cauza utilizării excesive a diureticelor (de cele mai multe ori), apare hiponatremia (scăderea dramatică a sodiului din sânge). Aceasta devine severă la un nivel al sodiului sub 125 mmol/l. Prevalenţa hiponatremiei în ciroza cu ascită este de aproximativ 50%”, explică specialiştii Medstar General Hospital.

Tratamentul presupune oprirea diureticelor, restricţia de fluide, administrarea de albumină (ce restaurează volumul plasmatic şi corectează hiponatremia), antagonişti ai receptorilor de vaso-presină (vaptani), descurajarea administrării de soluţii saline iso/hipertone.

Atenţie, la monitorizare!

Pentru a ameliora prognosticul acestor pacienţi, medicul de familie nu trebuie să trateze diuretic excesiv pacienţii cu CH şi ascită refractară. Trebuie să fie atent la factorii precipitanţi: infecţii, hemo-ragii digestive, injurii virale, toxice, ischemice, cauze pre-renale (diaree, vărsături, deshidratare) etc. şi să monitorizeze funcţia renală.

„Pacientul cu SHR (sindromul hepato-renal) necesită spitalizare de urgenţă, pentru tratament adecvat: vasoconstrictoare (terlipresină) plus albumină, transplant hepatic”, adaugă specialiştii.

La noi în ţară, principalul factor care declanşează această afecţiune este alcoolul. Specialiştii au constatat că nivelul de alcool din sângele femeilor este mai mare decât la bărbaţi, după ce au consumat aceeaşi cantitate de alcool. Aşadar, femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii să dezvolte ciroză hepatică.

Taguri articol: sfatul medicului ciroză ficat bolnav boli de ficat

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii