21 Februarie 2017
2827 accesări
32 comentarii

Ciroza hepatică este o boală care poate pune în pericol viaţa omului şi care apare atunci când în ţesutul hepatic se dezvoltăfibroza. Altfel spus, ţesutul fibrotic înlocuieşte ţesutul hepatic sănătos şi îl împiedică să funcţioneze la parametri normali.

Totuşi, boala apare după mulţi ani de inflamare a ţesutului hepatic. Partea proastă, însă, este că, pe măsură ce se dezvoltă ciroza, ţesutul fibrotic înconjoară celulele hepatice normale, determinând aspectul nodular.

„Cirozele hepatice înseamnă practic fibrozarea şi stricarea arhitecturii ficatului, iar în timp se poate ajunge chiar şi la ascită. Boala debutează cu dureri în ipohondul drept, oboselă, creşterea splinei, cu splenomegalie, anemie, creştere de transaminaze etc. Ca şi complicaţie ulterioară, apar varicele esofagiene, dar cea mai redutabilă complicaţie a cirozei hepatice este probabil hemo-ragia digestivă”, a declarat pentru „Cuget Liber”, dr. Sirma Tomoş, medic specialist Boli Interne.

La un moment dat, a precizat medicul, scade chiar numărul de trombocite, apar sângerări, edeme gambiere şi se poate ajunge până la insuficienţă hepatică.

De foarte multe ori, pacienţii pot avea boala hepatică avansată, fără a manifesta nicio simptomatologie sau doar descriu o stare de oboseală accentuată.

Alteori, însă, ei se prezintă la medic pentru edeme (acumularea de lichid la nivelul ţesutului subcutanat de la membrele inferioare), creşterea de volum a abdomenului prin lichid de ascită sau icter (coloraţie galbenă a tegumentelor şi mucoaselor).

În cazurile avansate, prezentarea este direct cu encefalopatie hepatică, stare de irascibilitate, tremor, somnolenţă, hemoragie digestivă.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

32 comentarii

20 octombrie
Oybltf
Tnnvfk qybfma

cozaar ca - order cephalexin 250mg for sale buy cephalexin 250mg pill

16 octombrie
Lgkdul
Rafusc gwbdgh

how to get clindamycin without a prescription - buy indomethacin 50mg pill order indomethacin 75mg without prescription

14 octombrie
Dbbhqe
Hywmov imemiw

clavulanate uk - order augmentin 1000mg without prescription buy synthroid 100mcg generic

9 octombrie
Jkzebe
Foxhns lbfdan

flagyl us - generic cenforce 100mg brand cenforce 50mg

9 octombrie
Ftrhgl
Mihiyw kewvke

buy betamethasone 20 gm generic - buy differin cheap buy monobenzone cream for sale

4 octombrie
Tjypga
Oraeal ndzkwe

purchase permethrin cream - how to buy benzac tretinoin gel for sale

3 octombrie
Mlnmwl
Qrkjuv vvadme

buy prednisone 40mg generic - prednisolone price buy permethrin creams

29 septembrie
Fofrrx
Xouhxg brsjlg

where can i buy accutane - accutane cheap order deltasone 40mg for sale

27 septembrie
Imqtum
Llmhsy fcevem

buy cefdinir 300mg - cefdinir pills buy clindamycin for sale

24 septembrie
Dvsvvp
Rllkjb cbzhol

buy generic trihexyphenidyl for sale - buy artane tablets buy emulgel online

1234
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU