coalitie sanatate
Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentişti din România, Colegiului Farmaciştilor din România, Colegiului Psihologilor din România, Federaţiei SANITAS, Camerei Federativă a Medicilor şi Sindicatului Ioan Cantacuzino s-au întalnit ieri, la Bucureşti şi au finalizat acordul pentru încheierea Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate.
Acest acord trebuie asumat până la data de 5 august de fiecare instituţie sau organizaţie medicală în parte. „Coaliţia va solicita o întâlnire la Fondul Monetar Internaţional pentru a discuta aspectele din sănătate Guvernul trebuie să găsească 20 milioane de euro pentru cei 16.000 de rezidenţi care trăiesc în mizerie. Este o condiţie nenegociabilă pe care Guvernul şi-a însuşit-o”, a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Coaliţia a stabilit revendicările de bază si calendarul mişcărilor revendicative, listă care cuprinde: rectificare pozitivă de buget la sănătate pentru acest an, creşterea graduală a bugetului destinat sănătăţii, astfel încât peste 3 ani să ajungă la 6%, bugetul Sănătăţii să fie utilizat nu doar pentru plata datoriilor, ci şi pentru plata personalului şi dezvoltarea investiţiilor, o lege specială pentru salarizarea personalului din sistemul de sănătate diferită de cea a bugetarilor, salarii mai mari pentru rezidenţi, toţi tinerii care intră în sistemul de sănătate să aibă o salarizare suplimentară.
În luna iulie vor continua sondajele în rândul membrilor Coaliţiei la începutul lunii august vor fi organizate conferinţe de presă la nivelul fiecărui judeţ, în luna septembrie vor fi organizate pichetări în judeţe la Prefecturi, marşuri şi o pichetare a Ministerului de Finanţe. Luna octombrie este dedicată marşurilor la nivel central.