21 Octombrie 2015
3342 accesări
1 comentariu

Când eşti sub tratament,e bine să eviţi anumite alimente, pentru că sunt combinaţii care pot anula efectul medicamentelor, aşa cum sunt şi situaţiiîn care pot apărea reacţii adverse sau complicaţii medicale. Riscul este ca pastilele să nu aibăniciun efect, iar boalasă se agraveze.

Nu este un mit acela că unele combinaţii de alimente şi pastile fac mai mult rău decât bine, iar medicii vin să lămurească situaţia pentru ca pacienţii să le evite. Un prim exemplu, poate cel mai folosit de pacienţi, este cel al consumului de lapte în timpul tratamentului cu antibiotice.

„Este adevărat că această com-binaţie nu este recomandată, pentru că laptele creează mucus la nivel intestinal, iar substanţele din antibiotice nu se mai absorb în intestine. De altfel, laptele modifică PH-ul sângelui şi îl face mai acid. Totodată, laptele se recomandă copiilor până la 14 ani, ulterior fiind recomandat consumul de iaurturi, mai ales chefir, acesta protejând colonul.

Apoi, legumele care conţin vitamina K nu se consumă de către pacienţii care iau anticoagulante, această vitamină având tocmai acest rol, de coagulare.

Mai avem o altă combinaţie care trebuie evitată: grapefruitul nu se consumă atunci când pacientul face tratament cu antidepresive. Sub-stanţele din acest fruct inhibă receptorii de la nivel cerebral şi astfel tratamentul nu mai are niciun efect”, a precizat dr. Mirela Stângaciu, medic de familie, competenţe în acupunctură şi apifitoterapie.

Zahărul, duşmanul copiilor

Pe de altă parte, medicul atrage atenţia asupra afecţiunilor declan-şate de consumul excesiv de zahăr, mai ales în cazul copiilor.„Pe lângă exemplele deja amintite, vorbim despre consumul de zahăr. Aici vorbim de dulciuri consumate în cantităţi mari de cei mici şi care pot declanşa colite şi boli parazitare. Apoi, consumul de fructe la ore nepotrivite creează un proces de fermentaţie care duce la diaree acută. Pe lista aceasta se află combinaţia de struguri şi lapte, deopotrivă inhibatori şi care împiedică digestia.Ceea ce pot recomanda, în schimb, este limonada cu miere, care este eficientă în întărirea sistemului imunitar şi potrivită mai ales pentru sezonul rece”, a mai spus medicul.

Alcoolul devine toxicîn orice tratament

Băuturile alcoolice nu se combină cu pastilele contra durerii sau tusei, cu sedative şi calmante, antidepresive şi unele antialergice, mai spune medicul. În astfel de combinaţii, alcoolul reduce reflexele şi induce somnolenţa. Dacă iei paracetamol, ibuprofen sau aspirină cu alcool la un interval scurt, poţi avea arsuri la stomac. Efectele adverse apar ca urmare a creşterii toxicităţii acestor medicamente, pentru că alcoolul acţio-nează asupra enzimelor din ficat.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

31 mai
Eori
Despre Medicină

Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale Și Facultăți De Medicină În România, Tot Odată Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România, Adică Să Nu Mai Existe Șpagă În Spitalele Din România, I-ar Doctorii Și Doctorițele Să-Și Cunoască Meseria La Perfecție, I-ar În Acest Fel România Devine O Țară Mai Bună, Deoarece Lumea S-a Saturat De Criminali Și Criminale Pe Medicină; La Pușcărie Cu Criminalii Și Criminalele Pe Medicină. Mai Mult De Atât Doctorii Și Doctorițele Ar Trebuii Să Știe Să Opereze Oameni Și Copii Și Să Vindece Oameni Și Copii, Adică Doctorii Și Doctorițele Trebuie Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie, La Fel Și Farmaciștii Și Farmacistele Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie. România Are Nevoie De Mulți Medici Buni, Nu De Criminali Și Criminale Pe Medicină Care Omoară Oameni Și Copii, În Loc Să Vindece Oameni Și Copii ! Mai Mult De Atât Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România: https://youtu.be/dI1d9eLJV4o?si=aUXWlTQcACORm658 https://youtu.be/Avv0fek2UVA?si=7xRIxJ31_0hxAgS- https://youtu.be/n6rU75siD-o?si=rj5kkoYHJ_M_TDph https://youtu.be/vBZocDYVR6Q?feature=shared https://youtu.be/imUtFmlRsQE?si=ioGjLZzl5aNhvbIh Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Articol publicat de Andreea Năstase