28 Noiembrie 2015
1593 accesări
2 comentarii

Conjunctivita este una dintre cele mai frecvente afecţiuni oculare. Aceasta constă în inflamarea membranei conjunctive, un ţesut subţire şi transparent care acoperă partea albă a ochiului şi căptuşeşte interiorul pleoapei.

Cauzele conjunctivitei sunt multiple

Conjunctivita poate fi provocată de virusuri, bacterii, alergii, dar şi de factori iritanţi precum şampoane, praf, fum sau clorul din piscine.

Dacă este provocată de bacterii şi virusuri, conjunctivita este foarte contagioasă. Totuşi, ea nu este o problemă gravă de sănătate dacă este diagnosticată din timp.

În funcţie de cauze, conjunctivita este de mai multe tipuri. „Cea mai frecventă este conjunctivita bacteriană care se manifestă cu lăcrimare, secreţii conjunctivale care duc până la lipirea genelor. Mai există conjunctivite virale, alergice, iar tratamentul este diferit pentru fiecare fel”, declară prof. univ. dr. Denislam Dogan, medic primar oftalmologie.

Simptomele conjunctivitei sunt diferite, în funcţie de cauza inflamaţiei, însă ele pot include roşeaţă în albul ochiului sau pe pleoapa interioară, lăcrimare excesivă, scurgere groasă şi galbenă care se usucă şi se întăreşte pe gene, mai ales în timpul somnului. Ochii pot prezenta şi scurgeri albe, mâncărimi, senzaţia de arsură sau sensibilitate crescută la lumină. De asemenea, vederea poate deveni înceţoşată.

Prezentaţi-vă la specialistul oftalmolog dacă aveţi unul dintre simptomele de conjunctivită.

Unguentele nu sunt eficiente în tratarea conjunctivitei

În tratamentul conjunctivitei bacteriene se recomandă tratamentul cu antibiotice sub forma unor picături de ochi, unguente sau pastile.

Totuşi, prof. univ. dr. Denislam Dogan ne atenţionează că „tratamentul cu unguent este greşit pentru că secreţiile conjunctivale trebuie eliminate, iar unguentul nu ajută deloc în acest sens”.

De obicei, pastilele se administrează timp de câteva zile, după cum prescrie medicul. Simptomele infecţiei ar trebui să se amelioreze într-o săptămână. Luaţi medicamentele aşa cum v-a recomandat medicul, chiar dacă simptomele au dispărut.

În ceea ce priveşte conjunctivita virală, aceasta „apare de obicei în perioada virozelor”, precizează prof. univ. dr. Denislam Dogan. La fel ca orice viroză, conjunctivita virală trebuie să-şi urmeze cursul; de obicei, durează patru-şapte zile. Aceasta poate fi foarte contagioasă. De aceea, este recomandat să evitaţi contactul cu alte persoane.

Puteţi trata conjunctivita cauzată de către o substanţă iritantă clătindu-vă ochii cu apă timp de cinci minute. Dacă afecţiunea este provocată de un material acid sau alcalin, spre exemplu, de un înălbitor, clătiţi imediat ochii cu multă apă şi apelaţi de urgenţă la un medic.

Conjunctivita alergică ar trebui să se vindece odată ce alergia este tratată şi alergenul, îndepărtat. Consultaţi medicul dacă afecţiunea este legată de o alergie.

Apa şi săpunul, aliaţii principali în prevenirea răspândirii infecţiei

Dacă aveţi conjunctivită, în primul rând, nu atingeţi ochiul infectat, spălaţi-vă mâinile cu săpun şi apă caldă cât mai des. Curăţaţi orice scurgere a ochilor de câteva ori pe zi folosind vată sau un prosop de hârtie, apoi aruncaţi-le la coş şi spălaţi-vă bine pe mâini cu apă şi săpun.

„Boala este foarte contagioasă. Am avut cazuri când toată familia a făcut conjunctivită. Este foarte important ca în timpul epidemiilor să ne spălăm pe mâini frecvent cu apă şi săpun”, ne atenţionează medicul specialist.

De asemenea, spălaţi aşternuturile de pat, feţele de pernă şi prosoapele cu apă fierbinte şi detergent.

Complicaţiile conjunctivitei

De obicei, conjunctivita fie trece de la sine, fie în urma tratamentului cu antibiotice. Totuşi, dacă nu este tratată corespunzător, conjunctivita poate crea probleme grave.

„Tratamentul trebuie dirijat de către un medic oftalmolog deoarece conjunctivi-tele prost tratate pot duce la complicaţii. Spre exemplu, dacă infecţia este tratată cu cortizon, pot fi provocate afecţiuni ale corneei”, precizează prof. univ. dr. Denislam Dogan.

Alexandra ZAMFIR

Taguri articol: boli şi afecţiuni ochi antibiotice alergie

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

2 comentarii

30 noiembrie 2015
Alina
loc de muncă

Vrei să câştigi minim 300 de euro pe lună? Citeşte acest anunţ! Beneficii -posibilitatea de a câştiga cel puţin 100 de euro cu o implicare de 2-3 ore sau 300 de euro full time - apartenenţa la un grup care oferă recunoaştere şi şanse egale tuturor membrilor -instruire gratuită şi de scurtă durată -contract legal de comision ce asigură plata caştigurilor -se lucrează de acasă -program flexibil Cerinţe -conexiune la internet, PC, abilităţi minime de lucru cu documente word, pdf şi navigare online -seriozitate, perseverenţă şi atenţie la detalii Pentru informaţii trimiteţi mail cu subiectul INFO la [email protected]

30 noiembrie 2015
sibnet
activitate acasa pe calculator

Selectam colaboratori pentru o activitate simpla la domiciliu! Castiga bani de acasa, usor si inteligent! Oferim si curs special gratuit de instruire pas cu pas. Numai dupa ce te hotarasti cu cea mai mare seriozitate, cere-ne detalii la adresa de email: [email protected]