28 Noiembrie 2018
982 accesări
0 comentarii

Ministerul Sănătăţii a demarat controale ample la clinicile medicale private, despre care se presupune că ar solicita bani de la clienţi pentru servicii pe care ulterior le decontează la Casa de Asigurări de Sănătate sau chiar înregistrează consultaţii fictive.

Anunţul ministrului Sorina Pintea vine în urma unei discuţii cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi ai Casei de Asigurări şi pe baza unor suspiciuni rezonabile legate de decontări duble.

„Am ajuns la concluzia că trebuie să demarăm acţiuni de control comune cu cei de la Antifraudă şi cu cei de la ANAF. Noi încercăm să facem lumină. Dacă vom avea dreptate, avem o problemă şi atunci va trebui să ne îndreptăm asupra celor vinovaţi, dar dacă nu, lucrurile pot să meargă în continuare. Este vorba de societăţile private care furnizează servicii medicale pe bază de abonament. Există suspiciunea că se decontează şi din bugetul Casei de Asigurări de Sănătate. Măsurile - recuperarea banilor în primul rând, pentru că pe noi asta ne interesează, şi apoi vom vedeam mai departe măsurile legale, dacă lucrurile stau aşa cum există temeri că ar sta”, precizează ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea a subliniat că vor fi continuate controalele la furnizorii de servicii medicale atât din sistemul privat, cât şi din cel public privind consultaţiile fictive care sunt decontate.

„Vom continua cu toţi furnizorii privaţi care oferă servicii pe bază de abonamente. Acum discutăm doar despre abonamente, apoi discutăm şi despre prestarea serviciului medical, pentru că de asemenea există suspiciuni şi aici - nu numai în sistemul privat, şi în sistemul public - că se înregistrează consultaţii fictive. De exemplu, servicii medicale fictive spre a fi decontate, pentru a se putea deconta analize medicale sau medicamente pe ele”, completează ministrul Sănătăţii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ