„Mama”, „tata”... Acestea sunt primele cuvinte pe care ar trebui să le rostească un bebeluş, însă dacă trece timpul, iar cel mic nu începe să spună cuvinte simple, acesta ar putea fi un real motiv de îngrijorare pentru părinţii lui. De aici, apar frământările şi întrebările de genul: „De ce nu vorbeşte copilul meu?”. Apoi, dacă în familie mai există un copil care a format cu uşurinţă propoziţii din câteva cuvinte la vârsta de aproximativ doi ani, deja părinţii intră în panică.
De cele mai multe ori, însă nu este cazul să ne îngrijorăm, întrucât fiecare copil este unic şi îşi dezvoltă capacităţile lingvistice în ritmul propriu. Apoi, se ştie că în jur de15-25% dintre copiii mici au o oarecare tulburare de comunicare. Spre exemplu, băieţii tind să vorbească mai târziu decât fetiţele, dar, în general, copiii pot fi consideraţi a fi întârziaţi în vorbire atunci când folosesc mai puţin de zece cuvinte până la vârsta de 18-20 luni sau 50 cuvinte pana la 21-30 luni. Apoi, adulţii se pot îngrijora dacă cei mici nu fac diferite gesturi mărunte, cum ar fi salutul din mână la „pa-pa”, dacă preferă gesturile în detrimentul verbalizării până la vârsta de 18 luni sau dacă întâmpină dificultăţi în a imita sunete la 18 luni şi desigur, dificultăţi în a înţelege solicitările verbale simple.
„Copiii ar trebui să pronunţe primele cuvinte în jurul vârstei de un an, un an şi două luni, când apar cuvinte cu adresă, simple, care repetă o silabă, precum mama. La 1,2 luni cei mici trebuie să pronunţe cuvinte simple, ca apa, papa, iar după 1,6 luni el va pronunţa verbe, de genul da, hai, stai”, ne-a declarat dr. Gina Goleşteanu.
Specialistul a mai spus că întârzierea de limbaj este un concept foarte larg, care poate avea o mulţime de cauze şi semnificaţii. Spre exemplu, există situaţii în care copilul este foarte bine dezvoltat din punct de vedere cognitiv, dar nu vorbeşte. El înţelege comenzi, foloseşte un limbaj pantomimic, prin gesturi. De asemenea, un copil care nu vorbeşte, a precizat dr. Goleşteanu poate fi un copil căruia nu i s-a vorbit suficient, pentru că i se dă, de multe ori, un telefon sau o tabletă sau este lăsat prea mult la televizor.
„Copilul primeşte stimuli de la cei din jur, aşa că cel mai bine este ca el să interacţioneze cu alte persoane. Totodată, întârzierile de limbaj se datorează şi faptului că sunt neglijaţi. Orice copil trebuie să aibă un interlocutor uman, părinţi sau bunici care vorbesc cu el şi un loc unde să interacţioneze”, a explicat medicul.
Trebuit amintit şi faptul că, dacă un copil de zece luni nu gângureşte, atunci este o problemă, pentru că a nu vorbi poate să însemne că nici nu gândesc foarte bine, poate fi vorba de un retard, autism sau un traumatism ca urmare a unei traume în urma căreia i s-a inhibat complet limbajul şi nevoia de a comunica.
După aceea, mai există copii care nu vorbesc decât cu anumite persoane din familie şi aici intervine mutismul electiv. „Un copil care nu vorbeşte nu este unul fericit, pentru că îi lipseşte abilitatea de a comunica. În cazul copiilor autişti, aceştia, dacă nu deprind limbajul până la vârsta de şapte ani, nu mai vorbesc niciodată, tocmai de aceea, ei trebuie luaţi din timp, consultaţi şi trataţi. Cert este că întârzierile de limbaj pot ascunde multe cauze, dar trebuie amintit şi că un copil nu ca începe să vorbească dacă mama este depresivă sau se uită prea mult la televizor, pentru că televizorul nu-i vorbeşte, aşa cum o poate face părintele”, a explicat dr. Goleşteanu.
