copyofp1070601-1354120231

copyofp1070601-1354120231

copyofp1070503-1354120218

copyofp1070503-1354120218
29 Noiembrie 2012
2370 accesări
1 comentariu

„Toată viaţa am fost un om zdravăn! Am practicat chiar şi câteva sporturi, deşi nu la nivel de performanţă, însă atât cât să mă ajute să îmi păstrez sănătatea şi tonusul. La un moment dat însă, lucrurile au început să se schimbe. A apărut mărirea de abdomen şi ca un fel de mingiuţă care creştea din ce în ce mai mult. Viaţa mea s-a schimbat radical!”, ne-a povestit un pacient, care vrea să îşi păstreze anonimatul. Coşmarul prin care trece M., pacientul care suferă de pseudomixom malign peritoneal, a început în 2008 când abdomenul a început să i se mărească fără niciun motiv. După numeroase investigaţii realizate în spitalele constănţene, acesta a plecat către Spitalul Clinic Fundeni unde a primit verdictul: cancer! Au urmat săptămâni întregi în care pacientul a fost supus unor investigaţii complexe care au confirmat boala. „Am ajuns la Fundeni şi acolo am stat câteva săptămâni pentru ca medicii să îmi facă toate analizele. Mi s-a luat o probă din abdomen şi au realizat că trebuia să fiu operat”

Medicii au venit cu o altă lovitură pentru M.: există foarte puţine astfel de cazuri depistate în toată lumea, iar cauzele sunt necunoscute. După toate investigaţiile a venit şi momentul operaţiei, care deşi era una foarte dificilă, urma să îi dea o nouă şansă. „Mi-au explicat că ceea ce am în abdomen este o secreţie a peritoneului şi că în timp aceasta se gelifică.” După ce a fost operat, el a plecat acasă cu speranţa că lucrurile se vor îndrepta. Nu a fost însă aşa. „După operaţie am revenit acasă, la Constanţa şi am reînceput serviciul. Starea mea însă se altera cu fiecare zi.” Astfel, la doar 55 de ani a trebuit să reînceapă lupta cu o boală nemiloasă. Aşa a ajuns să fie internat la Spitalul Judeţean Constanţa, iar medicii specialişti să încerce să păcălească moartea pentru a doua oară. În tot acest timp, boala a fost monitorizată atât de medicii constănţeni, cât şi de cei din Capitală, prin investigaţii imagistice. Provocare pentru medicii constănţeni Pentru că nu este vorba despre o formă de cancer clasic, echipa de medici constănţeni care va realiza această operaţie va avea parte de o mare provocare. „Sunt medici care nu întâlnesc un asemenea caz în toată cariera pentru că nu vorbim despre un cancer clasic. Pacientul este internat pe secţia de chirurgie, este atent monitorizat şi suntem în pregătiri pentru operaţie, cel mai probabil pentru săptămâna viitoare”, a explicat pentru Cuget Liber, prof. dr. Octavian Unc, medic specialist chirurgie generală din Spitalul Judeţean Constanţa. „Sper să trec de operaţie şi măcar să ajung să ies la aer cu soţia“ Pentru pacientul M. nimic nu este mai important decât să treacă cu bine peste operaţie şi să poată să mai iasă cu soţia la plimbare, aşa cum obişnuiau înainte ca boala să îl ţintuiască la pat. „Sper să trec cu bine peste operaţie şi măcar să mai pot să ies aşa să mă mişc, să mă plimb la aer cu soţia mea. În rest, vom vedea ce ne rezervă viitorul.”

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

10 aprilie 2014
berbece cecilia

ce sa intamplat cu acel domn si sotul meu are aceiasi problema carcinomatoza si pseudomixoma peritonitei

Articol publicat de Andreea Năstase