Când alimentele „incompatibile” sunt consumate împreună, există riscul ca nutrienţii să nu se mai asimileze corect. Mai mult, din această combinație pot să rezulte substanțe care provoacă diaree, toxiinfecții şi creșterea riscului de cancer.
Nu este de ajuns să consumăm alimente sănătoase şi bogate în nutrienţi, importantă este şi combinarea corectă a acestora pentru ca organismul să beneficieze la maxim de la fiecare masă. Câteva reguli de combinare a alimentelor cuprind evitarea consumului laptelui cu cereale, chiar dacă unii medici consideră că această asociere de alimente poate avea ca rezultat o scădere a kilogramelor nedorite, nutriționiștii ne sfătuiesc să ne ferim de ea, pentru că rezultatul este exact opus celui scontat. Cel mai bine este ca laptele să fie consumat necombinat, specifică csid.ro.
O combinație la fel de fatală este carnea cu pâine, una dintre cele patru reguli alimentare sugerează evitarea îmbinării carbohidraților cu proteine. În plus, carnea nu trebuie combinată nici cu lactate, grăsimi sau fructe, dar poate fi asociată cu legume verzi, precum salata verde, ardeiul, roșiile, castraveții, varza. Nefericit este şi consumul cartofilor cu pâine, din cauza asocierii a două alimente din grupa carbohidraților este indicat să mâncăm aceste produse individual.
Un milkshake de banane pare o idee bună, însă combinarea bananelor cu laptele îngreunează procesul de digestie, așa că e indicat să o evităm. Mai bine este să bem un pahar cu lapte pe post de gustare între masa de dimineață şi cea de prânz, iar apoi mâncăm o banană între masa de prânz şi cea de seară.
Fasolea şi brânza se regăsesc în mod deosebit în preparatele specific mexicane precum faimoșii naschos, însă proteinele din produsele lactate asociate cu fasolea îngreunează extrem de tare digestia şi produc balonare şi flatulență. Omleta cu brânză şi carne este o combinație de mai multe proteine, iar acestea îngreunează digestia, așa că e mai bine să ne concentrăm asupra unui singur tip de proteine la o masă.
O combinație populară sunt pastele cu sos de roșii, des întâlnite şi considerate sănătoase. Acestea pot cauza însă senzații de oboseală acută după masă, întrucât stomacului îi este greu să digere combinația de carbohidrați şi mâncare acidă, precum sosul de roșii.
Madlena CĂLUGĂREANU