12febfondsanatate-1329053841
Căldură, ploaie, umezeală, fulgere, ger etc., toate au un efect profund asupra vieţii noastre, ne influenţează atât organismul, cât şi starea de spirit. Se întâmplă ca felul în care vremea acţionează asupra omului să nu fie neapărat negativ, însă unul impresionant cu siguranţă este.
Vremea optimă pentru starea organismului este considerată aceea care produce bună dispoziţie. Cum trebuie să fie afară ca şi omul să se simtă bine în pielea lui? Dr. Iuliana Botezatu, medic specialist Phoenix Eastern Medical Center, ne-a explicat că acest tip de vreme se caracterizează prin zile senine, umiditate moderată, viteză relativ mică de mişcare a aerului, temperatura medie diurnă neoscilând cu mai mult de două grade, de asemenea şi presiunea să nu sufere oscilaţii semnificative. Aşadar, nu e de mirare dacă schimbările bruşte ale vremii ne dau dureri de cap, ameţeli sau chiar nervozitate, căci influenţele atmosferice se răsfrâng şi asupra echilibrului psihic al meteodependenţilor. Nu degeaba se spune că cerul gri, ceaţa sunt un motiv de melancolie, chiar deprimare şi anxietate.
Vremea rece, bau-baul inimii!
Având în vedere că temperaturile scăzute de care nu mai scăpăm agravează multora starea de sănătate, specialista ne-a spus şi care sunt bolile care dau mari bătăi de cap în această perioadă: în primul rând, afecţiunile cardiovasculare, cum ar fi cardiopatia ischemică, insuficienţa cardiacă, dar şi bolile de natură respiratorie, precum bron-hopneumoniile, astmul, rinitele, sinuzitele.
Frisoanele, reacţii normale
„Este normal ca în perioadele reci, frisoanele, ca reflex al activităţii musculare, diminuarea circulaţiei sângelui la nivelul pielii şi creşterea ritmului cardiac să se manifeste, numai că oamenii se sperie de aceste reacţii şi aleargă imediat la doctor. În realitate, e vorba de reacţii normale de termoreglare ale organismului” - precizează dr. Iuliana Botezatu.
Probleme mari au meteodependenţii
Dacă există persoane care nu au niciun fel de dificultate din cauza frigului excesiv, la meteodependenţi, vremea, mai cu seamă cea rea, dar şi cea excesiv de caldă, se reper-cutează direct asupra stării de sănătate şi implicit asupra echilibrului psihic. „Am avut pacienţi care din cauza gerului mi s-au plâns de dureri de cap şi nervozitate maximă, stări pe care nu le-au avut pe vreme bună” – ne-a mai spus medicul. Totul, din cauză că masele de aer reci cresc tensiunea arterială, îngreunează procesul de gândire, dar şi pentru că din cauza frigului, oamenii petrec mai mult timp în casă şi foarte puţin în aer liber.
Atenţie la medicamente
Din cauză că medicamentele scad reacţia organismului la orice tip de stimuli, specialista atrage atenţia că pentru înlăturarea acestor riscuri, ele trebuie administrate doar la recomandarea şi în dozele prescrise de medic.
Cum vă puteţi proteja
Cei cu probleme cardiace, pe ger extrem, trebuie să evite, pe cât posibil, deplasarea măcar dimineaţa şi seara, dar şi trecerile bruşte de la căldură la frig, ca şi eforturile fizice care suprasolicită inima. Vaccinarea împotriva virusurilor sezoniere poate preveni afecţiunile respiratorii specifice acestei perioade, care se pot complica prin agravarea unei boli cardiace.
Impactul vremii este diferit
Potrivit unui studiu recent privind impactul vremii asupra sănătăţii, o treime din locuitorii Europei nu se sinchisesc de schimbările vremii, o altă treime sunt uşor afectaţi în sensul că se simt mai obosiţi, restul având probleme severe de sănătate, doar în cazul lor putându-se vorbi de sensibilitate la un anume tip de vreme. De departe, presiunea atmosferică este factorul meteo cel mai negativ.