pieleprotejata-1340121364

pieleprotejata-1340121364
20 Iunie 2012
976 accesări
0 comentarii
Vremea este perfectă pentru plajă în această perioadă, atât timp cât respectăm indicaţiile riguroase ale medicilor şi nu ne expunem la soare între orele 11.00 şi 16.00. Însă, pentru a obţine un bronz frumos şi pentru a ne proteja pielea în acelaşi timp, trebuie să urmăm câteva recomandări.  Cu toate că în ultima perioadă s-a pus mai mult accent pe efectele negative ale soarelui, acesta poate fi şi benefic pentru sănătatea noastră, dacă ştim cum să ne bucurăm de el. Dr. Emma Gheorghe, medic dermatolog în cadrul Centrului de Medicină Estetică şi Funcţională „Hera Body Care” din Constanţa, ne-a explicat că nu trebuie să vedem numai partea rea a expunerii la soare, ci să învăţăm să profităm de beneficiile razelor solare. Prea mult timp petrecut pe plajă - risc de arsuri solare Înainte de primele expuneri la soare pe plajă, trebuie să ştim ce se întâmplă cu organismul nostru. „Dacă avem vreo problemă de sănătate a pielii, aluniţe sau diferite formaţiuni pe piept trebuie consultat neapărat medicul dermatolog înainte de a merge la plajă. Acesta ne poate spune dacă ne putem expune la soare sau nu”, aflăm şi de la dr. Ionica Ciortan, directorul Centrului de Medicină Estetică şi Funcţională „Hera Body Care”. Totodată, în momentul în care mergem la plajă, medicul ne recomandă să ne expunem doar câteva minute în primele zile, pentru a evita complicaţiile. „După atâtea luni în care pielea nu a fost expusă la razele ultraviolete, atunci când mergeţi la plajă şi staţi o jumătate de zi pe plajă, riscaţi să suferiţi arsuri solare”, a declarat dr. Ciortan. Pielea trebuie hidratată înainte de prima plajă  Medicul ne-a mai recomandat ca înainte de a merge la plajă, să ne asigurăm că pielea este pregătită pentru a suporta razele ultraviolete. „Ar fi indicată o hidratare într-o baie de abur sau să urmăm un program de hidratare în ozon pentru a pregăti celulele pielii şi pentru a nu le expune uscate la soare. De asemenea, este recomandată şi expunerea timp de câte 3 sau 5 minute la solarul medical”, a adăugat dr. Ionica Ciortan. La rândul ei, dr. Emma Gheor-ghe ne-a spus ce trebuie să facem pentru a evita complicaţiile cauza-te de efectele nocive ale soarelui. „Trebuie să ne expunem doar în anumite ore şi progresiv, începând cu 10, 20 sau 30 de minute în primele zile de plajă. La început, este esenţial ca expunerea la soare să se facă numai cu protecţie solară”, a precizat medicul dermatolog. Cum găsim cea mai potrivită cremă fotoprotectoare Cu cât pielea este mai deschisă la culoare, cu atât factorul de protecţie solară utilizat trebuie să fie mai mare. Dr. Gheorghe a afirmat că există loţiuni care includ protecţia solară împotriva a două tipuri importante de radiaţii. „Până nu demult, majoritatea cremelor erau contra ultravioletelor de tip B, dar acum există şi produse UVA şi UVB, pentru ambele tipuri de radiaţii ultraviolete. Trebuie să găsim forma de prezentare a cremei cea mai potrivită pentru pielea noastră. Avem de ales între creme mai grase, emulsii mai uşoare, sprayuri şi o multitudine de alte produse fotoprotectoare, inclusiv creme special concepute pentru a proteja pielea sensibilă a copiilor”, a menţionat dermatologul. Loţiunile sau sprayurile fotoprotectoare trebuie aplicate pe piele cu 20 de minute înainte de expunere, odată la două ore şi după fiecare baie. Ce trebuie să ştim despre capitalul solar  Pielea reacţionează în mod diferit la radiaţiile solare, iar clasificarea acesteia după fototip ne ajută să aflăm cât de rezistent este corpul nostru la radiaţiile UV. Potrivit dr. Emma Gheorghe, fiecare om se naşte cu un aşa numit capital solar, care reprezintă cantitatea de radiaţii ultra-violete pe care le poate absorbi organismul pe tot parcursul vieţii. „Acest concept presupune faptul că expunerea la razele UV are efect cumulativ în timp. Practic, capitalul solar funcţionează ca un contor individualizat pentru fiecare om care numără câte ore şi câte minute stăm în soare încă din copilărie până la maturitate”, a spus medicul. Astfel, cu cât se consumă mai mult din acel capital la vârstă fragedă, cu atât sunt mai mari riscurile ca mai târziu să intervină îmbătrânirea precoce a pielii şi să se dezvolte cancere de piele, cu preponderenţă melanomul malign, a adăugat dr. Gheorghe. Betacarotenul accelerează bronzarea pielii Persoanele care vor să obţină un bronz frumos şi rapid mai pot apela la un mic truc, aflăm de la medicul dermatolog. Dr. Emma Gheorghe ne-a spus că înainte de a merge la plajă putem consuma alimente care conţin betacaroten, deoarece putem grăbi procesul de bronzare a pielii. „Pepenele galben, morcovii, dar şi suplimentul de betacaroten fac ca bronzarea să fie mai rapidă”, a afirmat medicul. Cu toate acestea, alimentele cu betacaroten sau suplimentele nu trebuie consumate în exces. Tot dr. Gheorghe ne-a spus să nu folosim niciodată uleiul de măsline pentru a accelera bronzarea, deoarece acesta arde pielea mai repede. De asemenea, statul sub umbrelă, mai ales în orele de vârf ale zilei, nu garantează protecţia solară în totalitate, 25 la sută din radiaţiile solare ajungând totuşi pe piele.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Alexandra MALACHI