Accidentul vascular cerebral (AVC) sau atacul cerebral apare în momentul în care o parte a creierului nu mai primeşte cantitatea de sânge necesară şi de oxigen. De cele mai multe ori, cauza poate fi ruperea sau blocarea unuia dintre vasele de sânge ce aprovizionează creierul. Tocmai de aceea, majoritatea pacienţilor care suferă un accident vascular cerebral rămân cu un grad mai redus sau mai avansat de deficit funcţional.
„Cel mai cunoscut este, de departe, deficitul motor (paralizia unuia sau a ambelor membre de aceeaşi parte), dar există şi multe alte elemente patologice, cum ar fi afazia (inabilitatea pacientului de a comunica verbal), hemianopsia (pierderea unei jumătăţi de câmp vizual), sindroamele parestezice (amorţeala unei jumătăţi de corp), crizele convulsive, iar lista poate continua”, a declarat pentru „Cuget Liber”, dr. Adrian Barbu, medic neurolog. Specialistul susţine că odată depăşită faza critică a bolii, cea mai frecventă întrebare se adresează posibilităţilor de recuperare. Aici, variabilitatea posibilităţilor şi situaţiilor întâlnite în practica de zi cu zi este foarte mare şi depinde, în primul rând, de tipul accidentului vascular (ischemic sau hemoragic), de dimensiunea zonei de creier afectate, de localizarea ei, dar şi de afecţiunile asociate ale pacientului (tulburări de ritm cardiac, diabet, hipertensiune, obezitate, afecţiuni osteo-articulare).
„Opinia unanimă la nivel mondial este că debutul cât mai precoce al mobilizării pacientului, în limita toleranţei la efort şi cu o monitorizare riguroasă a parametrilor cardiovasculari, oferă o evoluţie net favorabilă, cu un grad de recuperare funcţional superior. Aici trebuie menţionat faptul că este obligatorie introducerea progresivă a programului recuperator. Dacă la început simpla mobilizare pasivă a membrelor este de mare ajutor, la câteva săptămâni de la debutul accidentului vascular, programul de recuperare fizică poate deveni unul extrem de complex. Menţinerea unei atitudini pozitive a pacientului este foarte importantă. În acest sens, studii extensive arată că asocierea la medicaţie a unui antidepresiv uşor, în doză mică, ameliorează gradul de colaborare din partea pacientului. Mecanismele de neuro-plasticitate trebuie să fie suştinute cu o medicaţie adecvată, schema terapeutică fiind una particularizată, de la caz la caz, fără a exista reţete universal valabile. Aici, rolul medicului neurolog este esenţial, acesta fiind obligat să adapteze schema terapeutică, în dinamică, în funcţie de evoluţia pacientului”, a precizat dr. Barbu.
Apoi, controlul factorilor de risc care au dus la apariţia accidentului vascular este în egală măsură important. Ca urmare, evaluarea periodică cardiologică, diabetologică, nefrologică, hematologică sunt foarte importante în această ecuaţie complexă a succesului terapeutic. De asemenea, o bună colaborare între medicii implicaţi în gestionarea unui astfel de pacient este esenţială.
Disponibilitatea unui kineto-terapeut care să ajute pacientul în primele săptămâni după apariţia unui AVC este în egală măsură importantă. Concluzionând, recuperarea după un AVC este un procedeu lung, foarte complex, necesită resurse umane şi logistice deosebite, dar oferă pacientului şanse mult mai mari la o reintegrare socio-profesională cât mai completă.
