cum poate fi recunosc

cum poate fi recunosc
05 Ianuarie 2012
985 accesări
0 comentarii
Sunt situaţii când se observă un aşa-zis sindrom de declin progresiv, care afectează sever capacitatea intelectuală, determinând o deteriorare cognitivă şi funcţională, ce poate merge până la alterarea vieţii sociale şi profesionale. În ciuda prevalenţei crescute, demenţa este însă adesea necunoscută sau greşit diagnosticată în stadiile precoce. Ca atare, tratamentul prescris poate fi inadecvat, iar pacienţii pot fi expuşi unor situaţii periculoase sau unei suferinţe inutile. Tocmai de aceea, recunoaşterea precoce a bolii nu numai că previne toate aceste probleme, dar permite în acelaşi timp pacientului şi familiei să-şi facă planuri îndrăzneţe pentru viitor. Semnele precoce Există câteva elemente caracteristice care disting stadiile precoce ale demenţei în fenomenul de îmbătrânire fiziologică de alte sindroame manifestate prin tulburări cognitive, inclusiv depresia. Printre sindroamele care pot indica demenţa pot fi şi următoarele: dificultăţi în învăţarea şi reţinerea informaţiilor noi, în îndeplinirea sarcinilor complexe, ale capacităţii de judecată, ale orientării în spaţiu, de limbaj şi comportament. Totuşi, potrivit criteriilor actuale, diagnosticul de demenţă necesită demonstrarea declinului faţă de nivelele anterioare funcţionale, precum şi a afectării mai multor domenii cognitive. Suficiente motive pentru ca persoanele din familie care observă astfel de simptome la cei apropiaţi să ceară verdictul unui medic specialist neurolog, care, după consultarea pacientului, va putea să se pronunţe în consecinţă.
Taguri articol: breaking

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Dr. Iuliana BOTEZATU