intolerantaalimentara-1344354047
În momentul în care ai alergii alimentare, de cele mai multe ori ştii ce mâncare trebuie să ocoleşti pentru a nu avea probleme. Cu toate acestea, organismul nostru poate dezvolta şi intoleranţe alimentare la anumite produse, pe care nu le putem depista decât cu ajutorul unor teste speciale. Nedescoperite la timp, aceste intoleranţe pot provoca unele boli cronice.
Cele mai multe persoane trăiesc cu impresia că alergiile la mâncare şi intoleranţele reprezintă acelaşi lucru. Medicii spun însă, că nu ar trebui să le confundăm, deoarece alergiile alimentare au reacţii imediate, iar intoleranţele au un răspuns imun întârziat.
„Simptomele alergiilor pot apărea de la câteva minute, până la câteva ore de la ingestia alimentului. În cazul intoleranţelor, însă, mâncarea rămâne în intestin mai mult timp, nu se digeră corect şi creează balonări, inflamaţie cronică intestinală, dureri cronice abdominale şi, în unele cazuri, erupţii cutanate. Spre deosebire de alergii, primele semne ale intoleranţei apar abia după câteva zile sau chiar şi după câteva săptămâni sau luni de la ingestie”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, dr. Ionica Ciortan, medic primar în medicină generală - pediatrie la clinica Iowemed din Constanţa.
Produse alimentare ce pot declanşa intoleranţe
Una dintre cele mai întâlnite intoleranţe alimentare este cea la lactoză, care se instalează la copiii mici încă din primele luni de viaţă, dacă nu sunt alăptaţi natural şi sunt hrăniţi exclusiv cu lapte de vacă, nerecomandat nou-născu-ţilor mai mici de şase luni. Alte intoleranţe frecvente mai sunt şi cele la gluten şi la fructoză.
Dr. Ionica Ciortan ne-a explicat şi cum apar intoleranţele alimentare. „Sistemul imun este o maşi-nărie ingenioasă. Împiedică apa-riţia infecţiilor produse de bacterii, virusuri, fungi şi paraziţi, dar în cazul intoleranţelor, lucrurile stau cu totul altfel. Organismul răspun-de la prezenţa unei substanţe străine cu o reacţie de apărare patologic exacerbată, reacţie ce apare şi în cazul unor alimente inofensive. În final, această reacţie patologică se cronicizează, prejudiciind sănătatea şi starea de bine a pacientului”, a spus medicul. Prin urmare, oamenii dezvoltă intole-ranţe la alimente absolut banale, precum laptele, salata ruccola sau drojdia.
Risc de obezitate, oboseală cronică şi diabet
Depistate prea târziu, intoleranţele alimentare pot genera un sindrom cronic intestinal, ceea ce afectează starea de nutriţie. Dr. Ciortan ne-a mai spus că cercetătorii au stabilit o legătură strânsă între intoleranţele alimentare şi diverse afecţiuni precum obezita-tea, sindromul de oboseală cronică, diabetul zaharat de tip 2, bolile reumatice, afecţiunile articulare, psoriazisul şi bolile cronice gastro-intestinale.
„Netratate la timp, intoleranţele pot declanşa şi astm bronşic, fisuri anale, constipaţie sau diaree cro-nică. Chiar şi atacul de panică este întreţinut de intoleranţele alimen-tare”, a ţinut să precizeze medicul.
Aparatul care depistează pe loc intoleranţele alimentare
Există două modalităţi prin care putem descoperi ce tip de mâncare sau băutură ne face rău. Potrivit dr. Ciortan, intoleranţele alimentare pot fi depistate prin două teste diferite, ambele disponibile în cadrul centrului medical Iowemed. „Există testul bioelectronic prin metodă non-invazivă, recomandat copiilor, dar şi teste sanguine, prin care se dozează anticorpii specifici pentru fiecare aliment în parte. Din ce în ce mai multe persoane apelează la serviciile clinicii noastre pentru aceste teste. Avem chiar şi pacienţi din alte oraşe care vin special aici pentru acest lucru”, a mărturisit dr. Ionica Ciortan.
Prin intermediul testului bioelectronic se pot constata intoleranţe individuale faţă de 100 de alimente şi aditivi diferiţi. Intoleranţele se pot constata chiar pe loc, cu ajutorul unui aparat ce scoate diferite sunete la contactul cu pielea pentru fiecare tip de aliment în parte. Rezultatele sunt apoi sintetizate de către medic, astfel încât pacienţii să poată primi un profil alimentar personalizat. Dr. Ionica Ciortan a subliniat faptul că eliminarea din alimentaţie a produselor pe care corpul nostru nu le tolerează va duce automat la pierderea kilogramelor în plus.