„Potrivit unui studiu, aproape 40% dintre pacienţii cu cancer au primit diagnosticul abia în stagiul 3 al bolii, adică în stadiul terminal. Acest lucru este din cauza dificultăţii de depistare a cancerului pulmonar, care se instalează tacit, fără să genereze simptome edificatoare în fază incipientă.Potrivit specialiştilor, există 7 semne indicative de cancer pulmonar care tepot ajuta să depistezi boala din timp: tusea persistentă, respiraţia superficială, durerile de piept, de spate şi de umeri, respiraţia zgomotoasă-şuierătoare (stridor), slăbirea bruscă, dureri de oase, migrene continue.
Cum poti depista cancerul pulmonar in faza incipienta?
Întrucât radiografiile nu sunt foarte relevante în depistarea din timp a cancerului pulmonar, cea mai buna formă de investigaţie o reprezintă tomografiile computerizate, care pot fi edificatoare în astfel de cazuri. Pe scurt, deşi simptomele descrise mai sus nu sunt corelate în mod direct cu cancerul pulmonar, este bine sa fii precaut când vine vorba de sănătate. Nu ignora aceste simptome, mai ales în cazul în care persistă în timp! Orice persoană cu vârsta cuprinsă între 55 şi 80 de ani, precum şi fumătorii şi foştii fumători (dacă perioada de abstinenţă este mai mică de 15 ani) trebuie să meargă la medic pentru un examen de specialitate. Fiecare secundă contează în lupta împotriva cancerului pulmonar”. (
Sursa: Secretele.com