21 Aprilie 2021
500 accesări
0 comentarii

Stresul, depresia, consumul de substanțe psihoactive, tulburările de personalitate sau cele ale comportamentului alimentar sunt aspecte care ar trebui să atragă atenția asupra sănătății mintale a unei persoane. Alături de aceste aspecte se numără și anxietatea, a subliniat dr. Loti Popescu, reprezentant al Direcției de Sănătate Publică Constanța.

Manifestările anxietății nu sunt greu de observat: dificultatea de a lua decizii, perfecționismul, lacrimi neașteptate, grija excesivă, refuzul repetat al unor activități sociale, nevoia de validare, probleme de concentrare, durere fizică apărută ca răspuns al îngrijorării excesive.

„Atunci când vorbim despre anxietate, sunt persoane mai vulnerabile decât altele. Istoricul familial joacă un rol important în dezvoltarea anxietății generalizate. Persoanele cu părinți care au această tulburare au o probabilitate mai mare de cinci ori să o dezvolte. Studiile arată că este o legătură puternică între neuroticism și tulburarea de anxietate generalizată. Neuroticismul este o trăsătură manifestată prin tendința de a se îngrijora frecvent sau de a reacționa cu emoții negative în situații stresante (se enervează, se sperie, plâng ușor)”, a explicat dr. Loti Popescu.

Persoanele cu anxietate generalizată consideră că îngrijorările sunt deosebit de dăunătoare, dar pe de altă parte se tem sau se simt vinovate dacă renunță la ele. Anxietatea este tratabilă. Medicul de familie și medicul specialist îi pot ghida pe cei interesați în găsirea soluțiilor.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Florentina BOZÎNTAN