04 Februarie 2025
20 accesări
0 comentarii

Intoxicațiile cu detergenți reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea umană, mai ales în rândul copiilor mici și al adulților care nu respectă normele de siguranță atunci când manevrează aceste produse chimice. Cu toate că aceste produse sunt extrem de utile în viața cotidiană, ele pot provoca efecte adverse grave atunci când sunt ingerate, inhalate sau aplicate pe piele în mod incorect.

În general, susțin specialiștii, simptomele intoxicației cu detergenți depind de mai mulți factori, precum tipul de detergent implicat, cantitatea ingerată sau inhalată și modul în care organismul reacționează la substanțele chimice.

Simptomele intoxicației pot fi clasificate în mai multe categorii: greață, vărsături și dureri abdominale; diaree, însoțită de deshidratare, mai ales în cazurile severe. Dacă detergentul a fost ingerat în cantități mari, poate apărea o iritație severă a cavității bucale, gâtului sau esofagului, manifestată prin durere sau senzație de arsură. Dificultățile de respirație pot apărea, și ele, dacă vaporii toxici sunt inhalați. Totodată, tusea persistentă și senzația de sufocare pot fi simptome de intoxicație în urma inhalării vaporilor. Dacă expunerea este severă, poate apărea chiar insuficiența respiratorie, iar pacientul poate necesita asistență medicală urgentă.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU