detox-1334593842

detox-1334593842
17 Aprilie 2012
683 accesări
0 comentarii
După cel mai lung post al anului, excesul de ouă roşii, carne de miel, drob, alcool, cozonaci şi prăjituri ne poate da peste cap sistemul digestiv. Specialiştii ne sfătuiesc să ţinem o mică dietă după sărbătorile pascale, pentru a evita problemele.  În perioada sărbătorilor aproape nimeni nu mai ţine cont de câtă băutură sau mâncare se consumă, cu toate acestea, medicii spun că preparatele grase şi alcoolul ne încarcă organismul de toxine şi ne pot afecta sănătatea. „Trebuie să avem o oarecare restricţie în privinţa alimentelor şi a băuturilor alcoolice consumate zilele acestea pentru că excesul acestora poate duce, printre altele, la salturi tensionale, variaţii ale nivelului de colesterol în sânge, tulburări ale metabolismului, respectiv dezechilibrări ale diabetului la cei cu predispoziţie”, explică dr. Belgin Salim, medic cardiolog la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Din acest motiv este necesară o purificare a trupului printr-o cură de fructe şi legume crude, ceaiuri, sucuri naturale şi mişcare în aer liber. Cu această ocazie puteţi preveni şi problemele tranzitului intestinal lent sau acumularea nedorită a kilogramelor în plus. Semne că aveţi nevoie de o detoxifiere Dacă vă simţiţi obosit aproape în permanenţă, nu vă puteţi concentra, aveţi probleme de memorare, crampe, balonări, migrene, tulburări de somn sau o stare de irascibilitate, organismul încearcă să vă transmită că a acumulat prea multe toxine. Alte semne ar fi imunitatea scăzută, creşterea în greutate, iritaţiile inexplicabile ale pielii, transpiraţia abundentă şi urât mirositoare şi nevoie stringentă de a mânca dulciuri. Toate aceste semnale trebuie să ne îndrume către o alimentaţie mai sănătoasă, fără coloranţi, conservanţi sau alţi aditivi, bogată în cereale, fructe, legume şi infuzii din plante detoxifiante. Ceaiuri recomandate pentru purificarea corpului Un prim pas în procesul de detoxifiere a organismului după festinul de Paşte ar fi înlocuirea alimentelor grase, a fripturilor şi a cozonacilor, cu ceaiuri specifice. Acestea nu sunt bune doar pentru curăţarea de toxine, ci şi pentru calmarea afecţiunilor pielii, pentru problemele rinichilor, ficatului şi pentru ameliorarea afecţiunilor digestive în urma excesului de alimente. Printre cele mai eficiente ceaiuri cu rol detoxifiant se numără ceaiul verde, ceaiul de muşeţel sau cel de soc. Ceaiul verde este bogat în antioxidanţi, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi previne apariţia accidentelor cardiovasculare, iar ceaiul de muşeţel are efecte benefice la nivel intestinal, calmează insomniile şi durerile de cap. Ceaiul de soc este indicat în curele de detoxifiere deoarece elimină toxinele, contribuie la scăderea în greutate şi îmbunătăţeşte starea generală a organismului. Ce legume trebuie să mâncăm Totodată, pentru o curăţare eficientă a corpului, nutriţioniştii ne sfătuiesc să mâncăm legumele în stare naturală şi să evităm pe cât posibil gătirea acestora. „Ar fi indicat să consumăm legumele proaspete, nepreparate termic, pentru a nu-şi pierde din compuşii esenţiali. Cele mai bune sunt urzicile, ştevia, loboda, sfecla roşie, ţelina, varza albă sau roşie, conopida, păstârnacul, rădăcina de pătrunjel, cartofii şi alte legume bogate în antioxidanţi care luptă împotriva radicalilor liberi”, aflăm de la dr. Mihail Cleianu, medic nutriţionist. Mai mult, specialistul spune că ne putem curăţa ficatul cu seminţe de in, de floarea soarelui, de susan, sau cu usturoi, ulei de cânepă şi propolis. Cât mai multe plimbări în aer liber O altă modalitate de a vă recăpăta energia după mesele copioase de sărbători este să mergeţi mult pe jos şi să faceţi mişcare în aer liber. Dr. Mihail Cleianu spune că cel puţin jumătate de oră de mişcare fizică pe zi este esenţială pentru a ne reîncărca bateriile. „Este important ca activităţile fizice să se desfăşoare în aer liber. Sunt indicate plimbările relaxate, alergările uşoare şi în general sporturile care nu necesită depunerea efortului în exces”, precizează specialistul în nutriţie.
Taguri articol: important

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Alexandra MALACHI