18 Noiembrie 2015
6648 accesări
56 comentarii

Mâncatul pe fugă, alimentaţia neregulată şi chiar stresul de zi cu zi pot duce la dereglări serioase ale tranzitului intestinal. Milioane de români suferă de constipaţie şi mulţi dintre ei refuză să recunoască acest lucru. Neglijată, afecţiunea poate afecta viaţa persoanei respective şi, mai grav decât atât, îi poate afecta sănătatea pe termen lung.

„O persoană suferă de constipaţie dacă are scaune de consistenţă crescută la intervale de peste trei zile sau dacă are mai puţin de trei scaune pe săptămână”, ne explică dr. Cosmin Popa, medic specialist gastroenterolog, medic internist în cadrul clinicii Gastromond.

Atunci când constipaţia nu este asociată cu o boală precum diabetul, hipotiroidismul sau sindromul de colon iritabil, alimentaţia greşită sau lipsa de mişcare pot fi cauze ale acestei afecţiuni. Deşi primul impuls pentru a scăpa de constipaţie este să luaţi laxative, cea mai bună soluţie este tot în alimentaţie.

„Tratamentul constipaţiei cu purgative sau ceaiuri laxative, cum ar fi ceaiul de cruşin, nu este de dorit, deoarece folo-sirea acestora pe termen lung agravează constipaţia prin lenevirea colonului. Sunt permise, în schimb, supozitoarele cu glicerină, câte unul pe zi, pentru declanşarea reflexului de scaun, adică defecaţia”, ne avertizează medicul specialist.

Cel mai bun mod de a combate constipaţia are legătură tot cu alimentaţia şi stilul de viaţă.

„Rezultatele cele mai bune apar prin respectarea pe termen lung a mai multor măsuri igienio-sanitare. Astfel, este indicată crearea reflexului de scaun (defecaţia) la oră fixă, fie dimineaţa, după micul dejun, fie seara, după cină, evitând graba şi în condiţii de maximă concentrare, eventual recurgând la folosirea pe termen scurt a supozitoarelor cu glicerină. De multe ori, apariţia scaunelor este favorizată de consumul de lichide reci, miere sau dulceaţă, dimineaţa, pe nemâncate”, ne recomandă dr. Cosmin Popa.

Ce punem pe farfurie
Potrivit medicului, activitatea fizică, inclusiv gimnastica pentru muşchii abdomenului, este indicată a se practica zilnic. Ajută chiar şi simplul mers pe jos. De asemenea, este important a se evita administrarea de medicamente care predispun la constipaţie, evitarea orezului şi alimentelor bogate în calciu, cum ar fi brânzeturile, ori tanin, cum ar fi afinele, coacăzele, vinurile roşii.
Pacienţii care suferă de constipaţie ar trebui să bea cel puţin 1,5 litri de lichide pe zi, constând în apă, sucuri, ceaiuri, supe. Consumul de fructe, cum ar fi mere, pere, piersici, struguri, prune proaspete sau mai ales uscate, curmale, smochine, alune, nuci poate ajuta tranzitul intestinal. De exemplu, se recomandă a se consuma două mere zilnic. În ce priveşte legumele, pe lista celor mai indicate sunt salata verde, sfecla roşie, varza, fasolea, mazărea, morcovii, ridichile, sub formă de salată de crudităţi sau fierte.

„Alimentaţia împotriva constipaţiei poate include şi consumul de tărâţe de grâu înmuiate sau îmbibate în prealabil în apă, ceai, sucuri de fructe, lapte sau iaurt. Acestea se mai pot folosi şi amestecate cu miere sau încorporate în diverse produse de panificaţie, precum pâine, covrigei, pogăcele etc.

Tratamentul se va începe cu 1-2 linguri pe zi, consumate la masa de seară, iar dacă scaunul nu se ameliorează, ajungând la un scaun la 1-2 zile, după 7-14 zile, se trece la trei linguri pe zi şi, după alte 1-2 săptămâni, la patru linguri pe zi. Deoarece unele persoane nu suportă tărâţele de grâu, pentru că pot provoca disconfort abdominal, balonare, acestea pot fi înlocuite cu seminţe de in, cu acelaşi mod de administrare, sau alte produse bogate în fibre vegetale. De regulă, eficacitatea acestor produse descreşte în următoarea ordine: seminţe de in, tărâţe de grâu, făină de grâu integrală, grâu fiert, ovăz, fulgi de porumb, soia. Toate aceste alimente vor fi folosite până la reglementarea de durată a scaunului sau pe termen nelimitat”, a mai adăugat dr. Popa.

De asemenea se mai recomandă şi dulciurile concentrate, cum ar fi mierea, gemul, dulceaţa, lactoza, sau laptele bătut, chefirul, sucul de mere, zeama de varză. Şi, neapărat, trebuie să se respecte un orar regulat al meselor.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

16 comentarii

sambata, 5 aprilie
Banukd
Kzkydh qnxomj

zovirax 400mg canada - rosuvastatin uk cost crestor 10mg

31 martie
Jxxbpa
Nioexb xquvqy

misoprostol sale - buy generic diltiazem order diltiazem online cheap

28 martie
Fmatau
Vaujus efupgd

buy desloratadine 5mg generic - buy priligy 30mg sale priligy drug

27 martie
Equayq
Hqtskg hjlnms

depo-medrol order - methylprednisolone 8mg without prescription order triamcinolone 10mg generic

21 martie
Mamhtq
Sexyyo nrfosc

omeprazole 20mg brand - buy generic tenormin atenolol 100mg tablet

16 martie
Yjrlao
Gymqis lgultl

generic cenforce - order cenforce 100mg online cheap brand glucophage 1000mg

14 martie
Yxwspo
Mbdxtp okrttw

order atorvastatin 20mg online cheap - amlodipine 5mg without prescription order prinivil for sale

6 martie
Sqtsan
Ffrftr bsxrql

order viagra 50mg for sale - buy cialis tablets oral cialis 40mg

5 martie
Tiaxqz
Cyqbaf xokfmr

buy generic cialis 10mg - buy tadalafil without prescription viagra 100mg sale

25 februarie
Hipryt
Ntrdlf skekfa

cheap semaglutide - buy generic periactin 4mg oral periactin 4 mg

12
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ