01 Martie 2019
1319 accesări
0 comentarii

Febra la bebeluşi nu trebuie tratată cu superficialitate. Uneori, cei mici pot face pusee de febră, care să nu fie însoţite neapărat de alte simptome vizibile. Dr. Ecaterina Marga, medic primar, ne recomandă să nu subestimăm febra, mai ales dacă este vorba de un sugar, întrucât ar putea atrage tot felul de complicaţii.

Pentru înlăturarea confuziilor, medicul ne-a spus că se poate vorbi de febră numai dacă temperatura măsurată rectal depăşeşte 38,5 grade Celsius. În plus, de multe ori, stările febrile sunt însoţite şi de o infecţie, însă la fel de bine pot să apară şi din cauza apariţiei dinţilor sau a unei erupţii cutanate provocate de un scutec necorespunzător. Indiferent de situaţie, dacă are febră, copilul va avea faţa îmbujorată, va plânge din cauza durerilor de cap şi sigur va refuza sânul sau biberonul. Aşadar, se recomandă administrarea de paracetamol sau ibuprofen, de preferat sub formă lichidă. Iar dacă nu ştiţi care este doza corectă, discutaţi cu pediatrul, pentru că aceasta trebuie să corespundă atât vârstei copilului, cât şi greutăţii acestuia.

Totuşi, nu-l înfofoliţi. Este extrem de important, un copil febril nu trebuie îmbrăcat prea gros, iar camera în care se află să fie bine aerisită, astfel încât temperatura să nu depăşească 22 grade. Pentru a preveni deshidratarea, copilul trebuie pus la sân sau să primească lichide în biberon. Dacă însă refuză mâncarea, în niciun caz nu trebuie forţat, dar ar fi bine să luaţi legătura cu medicul pediatru, pentru a şti exact cauzele care au provocat febra.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ