febracopil-1342192594

febracopil-1342192594
15 Iulie 2012
23372 accesări
1 comentariu
Vara, anotimpul îngheţatelor, al vacanţei la mare, al bălăcelii la piscină, este un lung şir de griji pentru părinţi. Roşu în gât, insolaţie, otite, toate îi pândesc pe copiii de până în şase-şapte ani. Unii scapă mai uşor, cu un episod sau două pe sezon, alţii nu se îmbolnăvesc deloc, toată vara. Dar ce ne facem atunci când, ca din senin, cel mic face deodată febră puternică, fără să fie însoţită de vreun alt simptom?  De obicei starea febrilă se instaurează seara sau peste noapte. Se poate ajunge şi la temperaturi de peste 39 de grade Celsius. Interesant este că micuţul nu se plânge nici de dureri de gât ori de burtică, nici nu tuşeşte, nici nu-i curge nasul, nu are nici stare de moleşeală. Cu toate acestea, face febră cel puţin de două ori pe zi. „În astfel de situaţii, recomandăm părinţilor să nu intre în panică. Nu este nevoie să dea fuga la urgenţă. Primul lucru indicat este să-i dea copilului un antitermic, sirop sau supozitor, pe care este obligatoriu să îl aibă în casă, la orice oră. De asemenea, îl poate ajuta să-i scadă temperatura împachetându-l cu prosoape ude. Dacă febra cedează rapid este bine şi s-ar putea chiar să nu mai crească din nou. În caz că reapare, se continuă cu antitermicele, eventual alternativ ibuprofen şi paracetamol”, ne-a declarat dr. Claudia Spiru, medic de familie. Antitermice şi multe lichide Febra este provocată de proteinele zise pirogene eliberate în organism atunci când globulele albe luptă împotriva microbilor responsabili de o infecţie. La copii, o stare febrilă este însoţită adesea de senzaţie de frig, de sete intensă sau de frisoane. Este bine ca să-i oferiţi multe lichide copilului în această perioadă, pentru a preveni deshidratarea lui. „Evitaţi expunerea la soare. Lăsaţi-l să se odihnească şi daţi-i să bea multă apă, ceai, limonadă, sucuri de fructe preparate în casă. Îl vor face să se simtă mai bine, iar vitaminele vor ajuta organismul să învingă boala. Dacă nu apar alte simptome şi dacă febra nu depăşeşte 39 de grade Celsius nu trebuie să vă faceţi prea mari griji. Doar dacă aceasta persistă mai mult de trei zile şi observaţi şi alte probleme, atunci prezentaţi-vă la medicul de familie sau la urgenţă. Acolo se va face un consult mai amănunţit şi se va putea spune ce este de făcut. Este posibil să se recomande alte analize suplimentare pentru a se depista o infecţie”, a mai explicat dr. Claudia Spiru. Numeroase infecţii virale pot cauza febră fără niciun alt simptom. Există însă şi infecţii bacteriene mai serioase, cum ar fi meningita, infecţiile tractului urinar sau bacteriemiile care pot declanşa, de asemenea, febră puternică, fără alte simptome specifice.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

27 februarie 2013

leacuri pentru febra

Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ