04 Aprilie 2017
2145 accesări
32 comentarii

Conform studiilor, 30% dintre copiii alergici au un sigur părinte care suferă de această problemă, iar procentul se dublează în cazul în care ambii părinţi sunt alergici. Alergiile sezoniere sau rinita alergică sunt declanşate de alergeni, substanţe care provoacă reacţii în organism.

Polenurile sau mucegaiurile sunt printre cei mai comuni alergeni

„Femeile însărcinate prezinta simptome, deoarece acestea au o sensibilitate la anumiţi alergeni, care, de obicei, prin inhalare, se combină cu un anticorp numit imunoglobulina E, anticorp alergic, prezent în mod normal în corp, la niveluri foarte scăzute. Atunci când alergenii şi IgE cresc, sunt eliberate substanţe chimice care cauzează inflamaţie. Simptomele care rezulta în cazul femeilor însărcinate includ: mâncărimea, lăcrimarea ochilor, strănut, congestie nazală, nas înfundat, somnolenţă şi dureri de cap”, explica dr. Silviu Istoc, medic primar obstetrica-ginecologie.

Prevenire şi tratament

Alergiile pot fi tratate prin medicamente, însă, cel mai bine este să încercaţi să evitaţi contactul cu alergenii. Este indicat să evitaţi luarea de medicamente în timpul sarcinii, dar, în cazul în care simptomele de alergie sunt severe, medicul specialist va evalua severitatea simptomelor şi eventualele riscuri asupra copilului.

Exista mai multe medicamente, prescrise pentru utilizarea în timpul sarcinii, care au fost recomandate pentru femeile gravide, de ani de zile, cu niciun pericol cunoscut pentru copilul în curs de dezvoltare. Dezavantajele utilizării acestor medicamente sunt somnolenţa şi tulburările motorii ale mamei, dar nu a existat niciun rău raportat asupra fătului. Există studii care indică creşteri ale defectelor peretelui abdominal al nou-născuţilor ale căror mame au luat pastile decongestionante. În general, utilizarea decongestionantelor în rândul femeilor însărcinate, în primul trimestru de sarcină, se recomandă numai în cazul în care simptomele sunt severe şi alte tipuri de medicamente nu oferă soluţia de tratare.

„O problema majoră, legată de spray-urile nazale decongestionante, este faptul că acestea agravează, de fapt, simptomele de congestie nazală cu utilizarea regulată. Cele mai sigure produse par a fi oximetazolina, deoarece există o absorbţie foarte mică în fluxul sangvin. Spray-urile nazale antiinflamatorii ar trebui să fie luate în considerare pentru femeile ale căror simptome se agravează şi persistă mai mult de câteva zile. Spray-urile mai noi, cu corticosteroizi, nu au prea multe date cu privire la utilizarea în timpul sarcinii, dar absorbţia în fluxul sangvin este minimă, astfel încât, utilizarea lor nu este atât de riscantă”, afirmă dr. Silviu Istoc.

Limitaţi expunerea la alergeni

În cazul în care alergiile se agravează în perioada sarcinii, este important să se evite polenul şi mucegaiul care fac simptomele insuportabile. Iată câteva sfaturi care ajută la reducerea expunerii la alergenii care cauzează alergii sezoniere: păstraţi ferestrele închise pe timp de noapte, pentru a preveni ca polenul sau mucegaiul să pătrundă în încăpere; utilizaţi un aparat de aer condiţionat şi dezumidificator, pentru a păstra aerul respirat curat, rece şi uscat; păstraţi geamurile de la maşină închise, atunci când conduceţi, întrucât aceştia pot pătrunde în interiorul maşinii, din cauza curentului de aer; staţi în interior cât mai mult posibil, în zilele în care polenul sau umiditatea sunt ridicate şi mai ales în zilele cu vânt, atunci când mucegaiul şi polenul sunt răspândite mai uşor; evitaţi zonele cu mulţi copaci şi iarbă, precum câmpiile împădurite.

În schimb, puteţi merge într-o zonă unde nivelurile de polen sunt mai mici, cum ar fi zonele aproape de plajă; purtaţi o mască de praf, atunci când staţi în apropeirea celor care tund iarba pentru a reduce expunerea la polen şi mucegai; nu întindeţi rufele pe sârmele de afară, pentru a se usca, deoarece polenul şi mucegaiul se pot prinde de acestea; faceţi duş după ce aţi petrecut timp în aer liber, în scopul de a elimina sporii de polen şi mucegai, care pot fi prinse pe piele şi păr.

„Alergiile pot duce la alte afecţiuni cronice, cum ar fi astmul. Ele nu ar trebui să fie ignorate. În cazul în care simptomele alergice sezoniere se agravează, mergeţi la alergolog. Acesta vă poate ajuta, prin efectuarea unor teste, pentru a determina ce declanşează simptomele şi astfel vă veţi putea gestiona alergiile. În cazul în care sunteţi însărcinată sau intentionaţi să aveţi o sarcină, adresaţi-vă medicului ginecolog cu privire la siguranţa utilizării medicamentelor oricărui tip de alergie şi metodele de prevenire şi tratare”, completează specialistul.

Taguri articol: sarcina alergie alergii copii fat ginecologie gravide polenul însărcinate mame

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

32 comentarii

16 octombrie
Lvepwr
Tsntbg nprlwa

cleocin 150mg drug - oral indocin buy indomethacin 75mg capsule

14 octombrie
Rvweak
Flmzqa vfhykk

order augmentin for sale - augmentin 1000mg brand purchase levoxyl

9 octombrie
Bqgzxr
Llurds enlhqm

metronidazole 400mg us - buy metronidazole for sale order cenforce 50mg sale

8 octombrie
Kxyvzk
Gfjkzb qxyxcx

buy betnovate medication - buy generic betnovate online buy generic monobenzone over the counter

4 octombrie
Bnhgva
Pqygyf lxybzy

buy generic acticin over the counter - order generic benzac tretinoin price

3 octombrie
Zfwbjj
Rxorhg txoogy

deltasone 5mg us - oral permethrin buy zovirax sale

29 septembrie
Xcyajx
Clqevu gyjavk

order absorica sale - purchase avlosulfon sale deltasone 20mg tablet

27 septembrie
Cewqvw
Jhypsv snnmym

omnicef 300mg pill - buy cleocin for sale cleocin generic

24 septembrie
Gtkxso
Zvvmqq bgspwa

buy cheap trihexyphenidyl - voltaren gel where to purchase buy voltaren gel online

21 septembrie
Llosbx
Euysfo aigtfq

periactin canada - buy periactin without prescription zanaflex pills

1234