Problemele oculare la copii sunt mai greu de depistat, deoarece aceştia nu ştiu întotdeauna să explice simptomele pe care le au. De aceea, de multe ori, părinţii ajung foarte târziu la medic, când bolile sunt deja într-un stadiu avansat şi sunt mai greu de tratat.
Una dintre cele mai frecvente afecţiuni oculare, în rândul copiilor, este astigmatismul. Această boală este caracterizară de curbura corneei, suprafaţa din faţă a ochiului, care în loc să fie rotundă este ovală.
Astigmatismul este extrem de frecvent în rândul copiilor cu probleme de vedere, însă nu este o afecţiune gravă de sănătate, acesta putând fi corectat cu ajutorul lentilelor de contact, a ochelarilor, iar în ultimă instanţă, prin intervenţie chirurgicală.
„Această tulburare de refracţie necesită tratament, doar dacă este la valori mari, însă, dacă aceasta nu afectează calitatea vieţii pacientului, nu se impune tratament. Astigmatismul are şi caracter ereditar, iar în acest caz apare chiar de la naştere (astigmatism congenital) şi foarte des este însoţit şi de alte tulburări de vedere, cum ar fi hipermetropie sau miopie, însă în majoritatea cazurilor apare în cursul vieţii”, explică specialiştii de la Institutul „Microchirurgia Ochiului”.
De ce apare astigmatismul
Deocamdată, cauzele apariţiei acestei afecţiuni nu sunt cunoscute şi nici de ce la unele persoane apare, iar la altele nu, însă medicii oftalmologi consideră că factorii de risc ar putea fi infecţiile oculare, modificarea corneei ca urmare a unor intervenţii chirurgicale, traumatismele oculare şi contuziile, precum şi perforaţii ale corneei.
„Astigmatismul poate fi determinat şi de anumite anomalii ale cristalinului, însă acesta apare în cazul unor afecţiuni, precum hipertensiune arterială ori diabet şi poate fi corectat prin tratarea şi ţinerea sub control a afecţiunii responsabile (administrarea de tratament hipertensiv sau insulinic, după caz). Astigmatismul poate afecta calitatea vieţii pacienţilor, din cauza simptomelor pe care le determină. Pacienţii resimt oboseală oculară, dureri de cap, scăderea acuităţii vizuale, mai ales la distanţă”, adaugă medicii oftalmologi.
Aşadar, oricine are un istoric familial, în care este prezent astigmatismul, trebuie să facă măcar un control de rutină copilului, pentru ca afecţiunea să fie descoperită din timp. În urma unui examen oftalmologic, medicul specialist poate diagnostica afecţiunea. Cu cât este descoperită mai devreme, cu atât poate fi corectată mai repede, pentru că altfel, dioptriile cresc de la an la an.
Dacă observaţi că cel mic are tendiţă să se încline pentru a obţine o imagine mai bună a obiectelor, dacă mijeşte ochii încercând să focalizeze un anumit obiect, precum şi dacă se plânge de dureri de cap, oboseşte repede şi are senzaţie de disconfort şi iritaţie a ochilor, prezentaţi-vă, de urgenţă la un medic oftalmolog!
Metode de tratament
În urma investigaţiilor făcute de medicul oftalmolog, acesta stabileşte dacă cel mic are nevoie de tratament sau nu, în funcţie de stadiul de gravitate al afecţiunii, dar şi de problemele asociate. Astfel, dacă cel mic are nevoie de intervenţie rapidă, probabil medicul va recomanda ochelari de vedere.
Lentilele de contact sunt indicate copiilor care au vederea foarte grav afectată, acuză dureri de cap puternice şi oboseală oculară. Aceşti copii nu se pot concentra, fiindu-le afectată activitatea la şcoală. Lentilele pentru astigmatism sunt diferite de cele normale, deoarece revin la poziţia iniţială, după fiecare clipire.
Ochelarii pentru astigmatism sunt special creaţi, cu lentile cilindrice, pentru corectarea corneei. Medicul poate stabili dioptriile necesare fiecărui copil în parte, în funcţie de stadiul astigmatismului, în urma unui control amănunţit. Intervenţia cu laser nu este o metodă de tratament folosită foarte des, medicii apelează la ea, doar dacă este neapărat nevoie, când copilul are probleme mari de vedere. De regulă, orice intervenţie chirurgicală are şi riscuri, de aceea trebuie să vorbiţi toate detaliile cu medicul curant, înainte de a opta pentru acest tip de tratament.