01 Noiembrie 2021
254 accesări
0 comentarii

Ficatul gras reprezintă acumularea de grăsimi la nivelul acestui organ. Din păcate, acest lucru poate cauza o serie de boli grave, dacă nu este tratat în mod corespunzător. De fapt, susțin specialiștii, ficatul gras sau steatoza hepatică este o boală asociată, în general, cu obiceiuri alimentare proaste.

Potrivit dr. Nicoleta Bunea, pacienții se pot confrunta cu două tipuri de ficat gras, unul cauzat de consumul excesiv de alcool și celălalt de o dietă nesănătoasă, care abundă în grăsimi și trigliceride, ce împiedică, mai departe, eliminarea eficientă a toxinelor din acest organ.

Unele persoane prezintă o anumită rezistență la insulină, hormonul responsabil pentru reglarea glicemiei. Aceasta produce schimbări în metabolism și afectează direct țesuturile hepatice. Înainte de toate, trebuie precizat că ficatul gras provoacă fibroză cronică (ficat întărit). Această afecțiune apare atunci când organul nu mai funcționează așa cum trebuie, fapt ce face ca grăsimea să se oxideze și se dezvoltă inflamații care provoacă nenumărate probleme.

Este foarte important de ştiut că nu toate persoanele cu ficat gras prezintă simptome. Cu toate acestea, cele mai frecvente manifestări se referă la stări accentuate de oboseală, lipsa poftei de mâncare, durere în partea dreaptă a abdomenului, senzație accentuată de balonare. La acestea se adaugă greață, dificultăți de concentrare și memorie proastă. Aşa că, dacă aveţi aceste simptome, mergeţi imediat la medic pentru consult și analizele de rigoare. Dacă trataţi steatoza hepatică la timp, puteți preveni ciroza și efectele sale secundare”, a explicat medicul.

De precizat că puteţi avea o predispoziție biologică spre dezvoltarea ficatului gras, mai ales dacă suferiţi de obezitate, diabet, hipertensiune arterială sau concentrații ridicate de trigliceride în sânge. Deci, este foarte important de reținut că, pentru a trata ficatul gras, trebuie să faceţi schimbări însemnate în alimentație, să adăugaţi în meniul zilnic alimentele bogate în fibre și proteine sănătoase. De exemplu, usturoiul conține seleniu și alicină, două ingrediente ideale pentru curățarea ficatului. Aceste elemente ajută la activarea enzimelor care contribuie la eliminarea toxinelor. Apoi, ghimbirul, datorită conținutului ridicat de antioxidanți, este aliatul ideal pentru scăderea nivelului de trigliceride. În acelaşi timp, sfecla mangold este bogată în fibre, fier, magneziu, potasiu și apă. Astfel, această legumă este un tonic excelent pentru întinerirea celulelor hepatice și curățarea ficatului gras. La rândul său, grapefruitul contribuie la activarea anumitor chimicale responsabile de oxidarea acizilor grași. Astfel, acest fruct este indicat în orice dietă pentru persoanele cu ficat gras, dar și în curele de slăbire. De asemenea, papaya conţine calciu, fier și vitamine, dar cea mai bună proprietate a acestui fruct este concentrația ridicată de enzime digestive, cum ar fi papaina și chimopapaina, care îmbunătățesc funcțiile hepatice. Enzimele se găsesc, în principal, în semințele de papaya. Pe acestea le puteți cumpăra din magazin sau le puteți usca acasă. Adăugate în dieta zilnică, semințele de papaya îmbunătățesc digestia și curăță ficatul în profunzime.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU