Sute de constănţeni fac dializă, fie în centrul din incinta Spitalului Judeţean, fie în celelalte centre private.

Trebuie precizat că, înainte ca dializa să fie o metodă larg răspândită, prognosticul pacienţilor cu boală cronică de rinichi în fază terminală era unul rezervat. La momentul actual, datorită metodelor de supleere a funcţiei renale disponibile la scară largă, rata de supravieţuire a acestor bolnavi a crescut considerabil.

Dializa este un act terapeutic prin care organismul este curăţat de toxinele uremice, folosit atunci când rinichiul nu mai poate face acest lucru. Totodată, prin dializă poate fi eliminat şi surplusul de apă şi electroliţi (sodiu, potasiu) din organism, având astfel un important rol în menţinerea valorilor normale ale potasiului şi sodiului în sânge, dar şi în controlul tensiunii arteriale.

În prezent, există două tipuri de dializă. Primul este hemodializa, în care o cantitate de aproximativ 300-400 ml de sânge sunt scoşi din organism printr-un circuit ce intră în rinichiul artificial unde are loc filtrarea şi curăţarea de toxine, ulterior fiind reintroduşi în organism. În acest fel, sângele bolnavului este recirculat şi filtrat de toxine pe parcursul unei şedinţe.

„Rinichiul artificial are capacitatea de a elimina şi excesul de apă cu care aceşti bolnavi se prezintă la începutul fiecărei şedinţe. Această metodă necesită, în prealabil, o intervenţie chirurgicală, fie pentru crearea unei legături între o arteră şi o venă la nivelul mâinii pentru a asigura cantitatea necesară de sânge, fie montarea unui cateter venos într-o venă mare. Pentru a fi eficientă, sunt necesare trei şedinţe pe săptămână, durata de timp necesară pentru o şedinţă diferind de la bolnav la bolnav, fiind de obicei între trei şi cinci ore. Deoarece hemodializa se face intermitent, aceşti bolnavi au restricţii legate de cantitatea de lichide pe care o pot ingera pe zi, ei având tendinţa de a se hiperhidrata, această situaţie generând mai multe complicaţii, de la hipertensiune arterială, la complicaţii ameninţătoare de viaţă, ca edemul pulmonar”, a declarat dr. Dragoş Făşie, medic specialist Nefrologie.

A doua metodă de dializă disponibilă este dializa peritoneală, în care este folosită o membrană naturală a organismului, peritoneul (foiţa ce tapetează cavitatea abdominală), ca membrană de filtrare. În acest caz, toxinele sunt eliminate în lichidul introdus în abdomen, numit dializat.

Introducerea acestui lichid în abdomen se face cu ajutorul unui cateter ce se montează permanent la peretele abdominal printr-o mică intervenţie chirurgicală.

Trebuie reţinut faptul că acest lichid de dializă introdus trebuie evacuat şi înlocuit la un anumit interval de timp, în mod continuu. De asemenea, există două subtipuri de dializă peritoneală, care nu diferă între ele decât prin metoda prin care este introdus şi evacuat lichidul de dializă. Este vorba despre dializa peritoneală automată, în care schimbul lichidului se face de obicei în cursul nopţii de către un aparat automat, astfel bolnavul având libertate mare de mişcare pe timpul zilei şi dializa peritoneală continuă ambulatorie (DPCA), în care bolnavul îşi face singur schimbul de dializat, din şase în şase ore, manevra fiind una relativ simplă, dar care poate avea repercusiuni importante dacă nu este făcută corect, cu respectarea normelor de igienă.

„Pentru că prezența cateterului creează o legătură între mediul extern şi abdomen, principalele complicaţii apărute sunt cele infecţioase, aceşti bolnavi prezentând frecvent episoade de peritonită, acesta fiind şi motivul principal de renunţare la această metodă de dializă. Oricum, indiferent de modalitatea de dializă peritoneală aleasă de pacient, există avantaje ale acestui tip de dializă comparând-o cu hemodializa. În primul rând, echilibrul hidric este mai uşor de controlat, fapt ce reduce stresul asupra inimii şi vaselor de sânge. În al doilea rând, reintegrarea socială a acestor bolnavi va fi mai uşoară, ei nefiind dependenţi de orarul prestabilit al centrului de hemodializă”, a explicat dr. Făşie.

De precizat că dializa peritoneală efectuată corect este la fel de eficientă ca hemodializa, ea permiţând bolnavului să aibă o viaţă mai apropiată de normal, iar în unele situaţii, cu mai puţine riscuri.