15 Martie 2016
1430 accesări
0 comentarii

Ieri, a avut loc o conferinţă organizată de federaţia Sanitas, cu scopul de a îmbunătăţi relaţia dintre cadrele medicale şi pacienţi.
În cadrul acestei întâlnirii au fost prezentate propuneri privind stoparea şi soluţionarea violenţelor asupra cadrelor medicale. Aceste propuneri au fostprimite din toată ţara în timpul caravanei care s-a desfăşuratîn lunafebruarie în Constanţa, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Buzău, Iaşi, Târgu Mureş şi alte oraşe din ţară. La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor statului şi ai organizaţiilor profesionale,manageri de spitale şi reprezentanţi ai corpului medical.
„Federaţia are rolul de a colecta informaţii de la sistemul medical şi de a identifica cauzele care duc la aceste conflicte. Căutăm soluţii şi propuneri care îmbunătăţesc relaţia medicilor cu pacienţii. Avem rolul de a fi mediatori şi de a da autorităţilor informaţii pentru întocmirea unui act legislativ, în vederea apărării medicilor de agresiuni. Principalul motiv de conflict este timpul de aşteptare. Îl vom avea alături pe Ministrul Sănătăţii precum şi numeroşi deputaţi şi parlamentari pentru a stabili împreună detaliile despre întocmirea acestui act legislativ, care să protejeze medicii de agresiuni, atât fizice cât şi verbale”, declară, pentru Cuget Liber, Dorina Pirau, organizatoarea evenimentului.
Obiectivul principal al campaniei îl reprezintă adoptarea unui act legislativ dedicat corpului medical şi care să descurajeze violenţa de orice natură, fizică sau verbală. Se urmăreşte crearea unui mediu sigur pentru cadrele medicale, dar şi pentru pacienţi. Conferinţa a avut loc în cadrul campaniei „Nu agresaţi cadrele medicale!”.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii