decesoarele-1344010176

decesoarele-1344010176
05 August 2012
605 accesări
0 comentarii
Bronzarea pielii este de fapt un fenomen de apărare a corpului împotriva razelor agresive ale soarelui. Organismul se protejează singur de radiaţiile ultraviolete prin secretarea în exces a melaninei, iar pielea noastră devine mai închisă la culoare. Fiecare om se naşte cu un bagaj de ore de rezistenţă a pielii la ultraviolete, aflăm de la dr. Ionica Ciortan, medic primar în medicină generală, pediatrie şi medicină funcţională. „Pe măsura trecerii anilor, acest timp se consumă în funcţie de cât de mult ne expunem la ultraviolete. Cu cât timpul de expunere este mai mare, cu atât rezistenţa la razele UV este mai mică şi creşte riscul de leziuni maligne ale pielii în momentul expunerii prelungite la soare şi la orele nepotrivite”, spune medicul. Dr. Ciortan ne-a mai explicat că cele mai grave probleme care pot apărea dacă stăm mai mult decât trebuie în razele puternice ale soarelui sunt malignizarea aluniţelor sau apariţia unor boli autoimune ale pielii, precum lupusul, colagenozele sau bolile de foto-expunere declanşate de acţiunea nocivă a ultravioletelor asupra epidermei. Medicul a menţionat că persoanele care în copilărie nu s-au expus foarte mult timp la ultraviolete şi au un ten mai închis la culoare prezintă o rezistenţă mai mare la razele UV, în schimb, cele cu tenul deschis, roşcate sau blonde, nu au o foto protecţie bună a pielii, prin urmare nu trebuie să stea foarte mult timp în soare.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Redactor