O mare parte dintre părinţi se confruntă cu faptul că cei mici nu vor să doarmă separat şi, seară de seară, se cuibăresc în patul părinţilor. Oricât de mult ar insista şi orice metode ar adopta părinţii, puţine sunt acele situaţii în care reuşesc să îi convingă pe copii să doarmă în camera lor.

Potrivit psihologului Veronica Ardelianu, părinţii nu trebuie să aştepte ca rezolvarea să vină în întregime de la copil, şi ei trebuie să depună efort pentru a-l determina pe cel mic să doarmă singur.

„Acest lucru depinde, în primul rând, de cum a dezvoltat fiecare familie rutina de somn. Dacă, după naşterea copilului, părinţii au considerat că este bine ca acel copil să doarmă în pătuţ, separat de părinţi, e posibil ca, de fiecare dată când copilul plângea, părinţii să fie indisponibili şi s-a creat un sentiment de nesiguranţă. Tot trecând anii, copilul încearcă să se simtă în siguranţă şi dacă este un moment în care poate să îşi ţină părinţii aproape, face lucrul acesta. Apoi, mai este situaţia în care, dacă merg la şcoală sau la grădiniţă, sunt speriaţi că, dacă nu dorm repede vine «bau-bau», de exemplu, şi se întâmplă o mare grozăvie etc. Astfel, ei percep că sunt în pericol şi se creează o stare de frică, care duce la sentimente de nesiguranţă şi de aceea copilul are nevoie de mamă, să doarmă cu el”, explică psihologul.

Cum poate fi convins copilul să doarmă singur

Psihologul menţionează că este o diferenţă între a dormi singur şi a adormi singur. Unii părinţi stau cu copiii şi clarifică foarte bine acest lucru. Aceştia îl asigură pe copil: „stau cu tine, povestim, vorbim, sunt alături de tine până adormi şi apoi plec în camera mea, însă, de câte ori ai nevoie, eu sunt disponibil, vii la mine sau vin eu la tine. Chiar dacă nu sunt lângă tine, eu sunt aici, în casă”. În acest mod, părintele arată disponibilitate, iar în acelaşi timp îi dă copilului un sentiment de siguranţă.

Alte cauze care îl împiedică pe copil să doarmă singur se referă la vizionarea unor desene animate şi filme înfricoşătoare, dar şi la faptul că părintele îl păcăleşte pe copil.

„Sunt situaţii în care părintele îi spune copilului să doarmă, îi promite că va sta alături de el, dar la scurt timp, după ce acesta a adormit, pleacă din camera sa. Atunci copilul se trezeşte singur şi se sperie, pentru că el ştia că părintele trebuia să fie acolo. Părintele trebuie să negocieze cu copilul o limită, să îi spună clar că va pleca în cealaltă cameră, imediat ce copilul va adormi. Dacă părintele stă lângă copil, fiind neliniştit şi frustrat că trebuie să stea acolo, cu copilul, nu face decât să îi accentueze sentimentul de nesiguranţă, pentru că acel copil simte indisponibilitatea părintelui şi nu ştie cum să reacţioneze ca să îl ţină pe părinte lângă el, cât mai mult”, mai spune psihologul Veronica Ardelianu.

Pentru a convinge copilul să doarmă singur, prima dată, părintele trebuie să descopere de ce acestuia îi este frică. Dacă i se spune că nu trebuie să îi fie frică, deoarece părintele este în casă, emoţia acestuia este invalidată, pe când el are nevoie să îi fie recunoscută, să fie înţeles că îi este frică, că mama ştie despre ce este vorba, că este alături de el.

În opinia psihologului, este necesar să se descopere de unde vine frica. Copilul trebuie întrebat de ce îi este frică, de unde vine frica şi cum arată. Putem vorbi cu el de copilăria noastră. Îi putem spune «şi mie, când eram mică, îmi era frică de anumite lucruri». Astfel, copilul va vorbi despre fricile lui, dacă este asigurat că părintele îi este aproape, şi frica poate dispărea.

Cât de indicat este ca cei mici să doarmă cu părinţii

Atâta timp cât copilul doarme cu părinţii sau atâta timp cât părinţii decid să doarmă cu copiii, dintr-un anume motiv, de exemplu pentru că ei nu se simt bine în cuplu şi utilizează copilul ca o scuză, pentru a nu mai relaţiona, pentru a nu avea o viaţă de cuplu, atunci nu este bine. Când ambii parteneri sunt de acord că e bine ca mama să doarmă cu copilul şi acest lucru nu le afectează relaţia de cuplu şi nu este utilizat somnul copilului ca o scuză pentru reproşurile din cuplu, atunci este bine.

„Dacă soţul, de exemplu, spune că, din cauza copilului, ei nu mai pot relaţiona sau discuta, pentru că mama îi acordă mai multă atenţie copilului şi nu lui, ca soţ, şi că de aceea relaţia nu funcţionează, lucrurile nu sunt tocmai bune. Totul trebuie să fie de comun acord, ca să fie bine şi pentru relaţie şi pentru nevoile copilului. Copilul trebuie ajutat de părinţi să se adapteze şi să capete independenţă, însă fără să se exagereze. Acesta poate fi ajutat discutând, prin dialoguri reflexive, despre ce îi este frică. Uşor, uşor acesta se va obişnui să doarmă singur, fără să fie obligat”, concluzionează specialistul.