De foarte multe ori, femeile ignoră sfaturile specialiştilor în Obstetrică-Ginecologie şi aleg să ducă la capăt o nouă sarcină, după operaţia de cezariană, chiar dacă acest lucru poate fi riscant pentru ele. Astfel, uterul cicatricial este acel uter pe care au avut loc intervenţii chirurgicale, în general deschizându-se cavitatea uterină. Acesta apare cel mai frecvent după o operaţie cezariană, dar poate apărea şi în alte situaţii.
„În general, după operaţie, cicatricile sunt segmentare sau segmento-transversale, adică incizia se efectuează în segmentul inferior uterin. Desigur, uterul poate fi cicatricial şi după un avort sau o perforaţie, însă cicatricile segmentare sunt mai puţin riscante în ceea ce priveşte riscul de apariţie a rupturii ute-rine pe parcursul unei viitoare sarcini, în comparaţie cu cele corporeale”, ne-a declarat dr. Lucian Şerbănescu. În prezent, a precizat acesta, în majoritatea cazurilor se practică incizii medio-transversale, celelalte tipuri efectuându-se mai rar, în cazuri de maximă urgenţă obstetricală.
Ca urmare, principalul risc pe care un uter cicatricial îl prezintă este ruptura uterină pe parcursul sarcinii sau mult mai frecvent, în timpul unui viitor travaliu.
„De aceea, de cele mai multe ori, cezariana este urmată tot de o naştere prin cezariană, mulţi obstetricieni neasumându-şi riscul unei rupturi uterine. Tocmai de aceea, ca şi indicaţie absolută de operaţie cezariană pe uter cicatricial, nu se recomandă o altă sarcină decât după minim doi ani. Un alt risc major la uter cicatricial este apariţia cazurilor de placentaţie anormală (placenta praevia)”, a explicat medicul.
Trebuie precizat că sarcinile se pot fixa şi pe cicatrici mai vechi sau mai recente, doar că riscurile sunt mai mari în astfel de cazuri. Acesta este şi motivul pentru care cadrele medicale recomandă o altă sarcină după un anumit interval de timp, riscul apariţiei unei rupturi uterine fiind foarte mare mai devreme. În concluzie, femeile care rămân însărcinate înainte de trecerea celor doi ani, se expun la un risc major, plus că aici pot apărea şi riscurile hemoragice. În mod normal, dacă nu sunt complicaţii şi uterul cicatricial are peste doi ani, indicaţia este ca naşterea să aibă loc pe cale naturală, cu o monitorizare atentă din partea medicilor.