După o lungă perioadă în care deficitul de personal a suprasolicitat personalul medical din cadrul Centrului Regional de Transfuzii Constanţa, iată că apar veştile bune. Instituţia organizează concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical generalist pe o perioadă nedeterminată, pentru un post eliberat pe 30 aprilie prin pensionare.
Conducerea instituţiei susţine că deşi scoaterea la concurs a acestui post este o veste bună pentru Centru, asta nu înseamnă decât că aduce un minim suport activităţii supra-solicitante.
„În prezent, pregătesc un memoriu pe care îl vom trimite către Ministerul Sănătăţii, prin care solicităm deblocarea progresivă a câtorva dintre cele 10 posturi medicale blocate înainte de 2012.
Am transformat un post de registrator medical într-unul de medic specialist de laborator, însă aşteptăm să discutăm cu reprezentanţii Institutului de Hematologie care are putere de decizie şi vom vedea dacă ne este acceptată sau nu, iniţiativa. În orice caz, acest post nu va acoperi necesităţile centrului”, a declarat, pentru Cuget Liber, dr. Alina Dobrotă, directorul Centrului Regional de Transfuzii Constanţa.
O altă problemă cu care se confruntă instituţia este legată de un post de asistent medical nedeblocat din 2009 pentru care au fost scoase din laborator 3 cadre medicale care fac ture prin rotaţie pentru a acoperi activitatea din Centru.
Pentru mai multe informaţii, participanţii pot apela numărul de telefon al instituţiei, 0341.170.930.