În ultimii ani, ştiinţa a avansat foarte mult şi astfel posibilităţile de a scăpa de dependenţa de ochelarii de vedere sau de lentilele de contact sunt acum la îndemâna oricărui pacient. Specialistul în chirurgie refractivă Hicham Mrini spune că intervenţiile oftalmologice pentru corectarea dioptriilor ce sunt realizate cu ajutorul laserelor Excimer sunt unele dintre cele mai sigure şi avansate intervenţii, chiar din toată sfera medicală.
Practic, capacitatea laserului de a elimina părţi microscopice cu o precizie extremă este exploatată pentru a „remodela” curbura corneei. Făcând acest lucru se pot elimina sau reduce defectele comune ale vederii. Ce trebuie să ştie pacienţii despre operaţia de reducere de dioptrii?
În prima fază, ochiul este anesteziat cu ajutorul picăturilor, iar pe toată durata intervenţiei pacientul va fi supravegheat de medicul anestezist. În timpul operaţiei de reducere de dioptrii, el este conştient, dar cu toate acestea nu simte niciun fel de durere. După intervenţie nu este necesară internarea. Desigur, pacientul va petrece un timp scurt în salonul postoperator, după care poate pleca acasă, însoţit de o rudă sau un prieten. Asta pentru că imediat după operaţie, vederea va fi înceţoşată. Chirurgul Hicham Mrini, cel care le oferă prin intermediul clinicii sale de oftalmologie pacienţilor din Dobrogea oportunitatea de a apela la chirurgia refractivă, spune că acest procedeu făcut cu ajutorul tehnologiei de ultimă generaţie de care dispune în cadrul spitalului este testat şi atestat la nivel internaţional, chiar şi de către piloţii NASA, care s-au supus acestei intervenţii.
„Este nevoie de doar câteva minute în blocul operator pentru ca viciile de refracţie să fie corectate. Persoanele care doresc să recurgă la acest tip de intervenţii trebuie să se adreseze unui medic oftalmolog, astfel încât să se depisteze viciul de vedere, să se măsoare dioptriile, grosimea corneei şi să se realizeze topografia corneeană. Medicul este întotdeauna cel care recomandă sau nu chirurgia refractivă. Este o bucurie şi o împlinire pentru mine, ca medic, după fiecare intervenţie de tip refractiv, când văd că pacientul îşi recapătă, odată cu vederea, şi încrederea în sine. Când pacientul îţi strânge mâna şi îţi mulţumeşte, simţi cu adevărat că menirea ta ca doctor este aceasta şi merită toate sacrificiile”, a adăugat dr. Hicham Mrini.
Precizăm că de acest tip de intervenţie pot beneficia toate persoanele care prezintă un viciu de refracţie - miopie, hipermetropie, astigmatism, la care refracţia oculară s-a stabilizat şi doresc să renunţe la ochelari sau lentilele de contact. Populaţia trebuie să ştie că aceste operaţii de chirurgie refractivă laser au devenit în ultimii ani o tehnică chirurgicală de care beneficiază din ce în ce mai mulţi pacienţi. În plus, beneficiul unei asemenea intervenţii chirurgicale este indicată şi pentru că poate oferi pacienţilor o situaţie mult visată şi anume înlăturarea grijilor legate de portul corecţiilor optice, precum şi avantaje estetice. În general, motivul efectuării acestei intervenţii chirurgicale este reprezentată de dorinţa personală a pacientului de a scăpa de ochelari, dar există şi alte situaţii în care motivele sunt date de anumite situaţii medicale (diferenţă mare de dioptrii între cei doi ochi), profesionale, sau practicarea anumitor sporturi incompatibile cu portul ochelarilor şi nu numai.