Trăim într-o societate în care copiii şi adolescenţii sunt bombardaţi de informaţii pe care nu ştiu să le gestioneze. Încă din şcoala generală, ei iau contact cu imagini şi exemple vii legate de subiecte care până nu demult erau considerate subiecte tabu, cum ar fi: sexualitatea, agresivitatea, furia, depresia, tulburările psihice, drogurile, pornografia etc. Copiii aud şi văd că acestea există şi în lipsa unor repere corecte aceste subiecte devin interesante, atrăgătoare, ca o nouă modă. Cu cât părintele se străduieşte mai mult să ţină copilul departe de astfel de informaţii şi refuză să discute astfel de subiecte, cu atât curiozitatea copilului creşte, iar tendinţa de a încerca devine din ce în ce mai prezentă. Pentru copii, perioada 11 - 18 ani este o perioadă de maximă dezvoltare, ei încep să înţeleagă şi să cunoască multe lucruri, experimentează ieşirea în societate, relaţiile noi, iar cercul de interese se extinde la tot ce este nou. Ei sunt avizi de cunoaştere, încep să cunoască lumea, propriul corp, locul lor în familie, şcoală şi viaţă. Este o perioadă tranzitorie în care schimbarea ocupă locul principal. Ei nu mai sunt copiii protejaţi de părinţii lor, ci viitori adulţi, iar tot ce vine nou către ei îi bucură şi sperie în acelaşi timp. Confuzia, dezechilibrul, frica, sentimentul de nesiguranţă, emoţiile copleşitoare sunt cele care guvernează în realitate această perioadă. Oricât ar părea copiii de maturi, echilibraţi şi siguri, în realitate ei trăiesc ambiguitatea şi ambivalenţa. Este cea mai vulnerabilă perioadă din viaţa lor pentru că au capacitatea de a face alegeri corecte, de a înţelege adevăratele implicaţii şi de a se echilibra singuri. Tocmai de aceea, riscul dependenţelor este major. Dependenţele sunt de mai multe feluri: afective, sexuale, de mâncare, alcool, tutun, droguri, jocuri de şansă, calculator. Dependenţa în esenţă reprezintă incapacitatea unei persoane de a renunţa la ceva ce îi produce suferinţă fizică şi psihică, îi alterează calitatea vieţii. Persoana dependentă o trăieşte la un nivel extrem o suferinţă reală şi intensă. Ştie că este dependentă, că îi face rău, dar nu poate renunţa. Dependenţa, viciile, conferă persoanei dependente o falsă senzaţie de siguranţă, stabilitate, sens şi echilibru. Dependenţa este „soluţia” rapidă şi uşoară pentru a obţine plăcerea. Ea oferă posibilitatea de a scăpa de grijile, stresul şi responsabilitatea unei vieţi reale, autentice. Ea este evadarea din realitate într-o lume utopică, în care persoana dependentă poate fi cine şi cum îşi doreşte să fie. Dependenţa este o boală! Tratamentul ei presupune colaborarea strânsă a familiei cu specialiştii: medici, psihologi şi psihiatri. Recuperarea este lungă şi anevoioasă, însă şansele există, iar viaţa copiilor noştri merită orice efort!   Tratament şi recuperare Tratamentul poate dura până la cinci ani, în funcţie de tipul dependenţei şi durata. În procesul de recuperare, un rol extrem de important îl are implicarea familiei. Este necesar ca părinţii să înţeleagă gravitatea problematicii şi să se implice activ în procesul de recuperare al copilului. Tratamentul presupune cura de dezintoxicare, tratament medicamentos pentru reechilibrare fiziologică şi psihoterapie, pentru reintegrarea valorilor sănătoase şi integrarea unor noi strategii adaptative.   Cum recunoaştem o dependenţă? Spre deosebire de manifestările tipice „crizei adolescenţei”, debutul dependenţei poate fi asociat cu următoarele simptome:   tendinţe manipulative excesive asupra părinţilor, tulburări de somn şi alimentaţie agitaţie psihomotorie nefirească reducerea capacităţii de a se bucura minte şi ascunde tulburări de comportament în sensul irascibilităţii, tendinţe de izolare, conflicte frecvente tulburări de atenţie şi concentrare, randament şcolar scăzut, absenteismului şcolar, reducerea cercului de prieteni reducerea spectrului de interese apariţia ritualurilor.   Semnificative pentru dependenţă sunt simptomele puternice care schimbă dinamica familiei, cu frecvenţă bi- săptămânală sau zilnică şi pe o durată de minim şase luni.   Adevărat sau fals despre dependenţă „Dacă îi spun copilului meu să nu bea, fumeze sau să se drogheze, el mă va asculta!” Fals - simpla informaţie nu este suficientă pentru protecţia copilului. Copilul are nevoie de perspective diferite pentru a înţelege implicaţiile reale şi pentru a face o alegere.   „Trebuie să sperii copilul ca să mă asigur că nu va bea, fuma, droga!” Fals - cu cât sunteţi mai categorici şi vehemenţi, cu atât curiozitatea copilului va creşte, iar tendinţa lui spre opoziţionism va fi mai mare.   „Controlez tot ce face copilul meu, deci şansele să cadă în dependenţă nu există” Fals - controlul excesiv duce la dependenţă emoţională, furie şi revoltă şi creşte vulnerabilitatea către vicii.   „Copilul meu nu vrea să renunţe la băut, fumat, droguri, jocuri de şansă, calculator” Fals – copilul ştie că îi face rău, dar nu poate să renunţe şi are nevoie de ajutor specializat.   „Copilul meu este „prost de bun”, anturajul este vinovat!” Fals – copilul „prost de bun” este extrem de vulnerabil emoţional la aprecierea celorlalţi şi are dificultăţi în gestionarea emoţiilor de tipul tristeţii şi disperării. Astfel de copii caută în jurul lor persoane volubile, care emana încredere în sine pentru a obţine siguranţă.   „Dacă sunt prietenul copilului meu îl protejez de dependenţe?” Fals – copilul are nevoie de protecţie, susţinere, siguranţă, fermitate, încredere, repere sănătoase şi ghidaj. Toate acestea sunt atribute ale părintelui. Prietenia este bine să o aibă cu cei de aceeaşi vârstă, însă stabilitatea o oferă părintele.   „Dependenţa nu ţine de statutul social” Adevărat – felul în care se simte copilul în relaţie cu părinţii săi poate fi chiar agravat de statutul social înalt şi responsabilităţile părinţilor.   „Dacă îmi laud copilul nu se va droga” Adevărat - valorizarea reală şi nu excesivă sau formală ajută copilul să capete încredere în el şi să se echilibreze emoţional.   „Să îi spun copilului meu ce simt îl ajută în luarea deciziilor” Adevărat – deschiderea emoţională a părintelui îl face pe copil să se simtă demn de încredere şi capabil să facă alegeri pe care să le pună în aplicare.   „Să îi dau copilului responsabilităţi şi să îl implic în activităţile de familie ţine copilul departe de dependenţe?” Adevărat – petrecerea timpului liber, dar şi implicarea în activităţi comune familiei îi dă copilului sens şi modele corecte, adaptate de viaţă, oferindu-i siguranţă şi stabilitate.   „Să-i cunosc prietenii copilului mă ajută să îl ţin departe de pericole?” Adevărat - prietenii sunt cei care fac ieşirea copilului în mediul social tocmai de aceea este important să le cunoaşteţi preocupările şi interesele şi să ţineţi legătura cu părinţii acestora.   Psiholog Ranga Elena