În contextul actual al condiţiilor meteorologice extreme care se va menţine şi în perioada următoare, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului (DSPJ) Constanţa roagă medicii de familie care au în evidenţă gravide din mediul rural, să le evalueze cât mai des.
În plus, în cazul femeilor însărcinate, cu risc obstetrical crescut sau sarcină aflată în ultimul trimestru se solicită internarea acestora la cea mai apropiată unitate sanitară dintre Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Municipal Medgidia, Spitalul Orăşenesc Cernavodă şi Spitalul Orăşenesc Hârşova.
„Totodată, cerem sprijinul tuturor autorităţilor locale de pe raza judeţului Constanţa, în vederea mobilizării gravidelor din raza teritorială şi asigurarea transportului cu mijloacele din dotare la cea mai apropiată unitate sanitară. În acelaşi timp, solicităm asigurarea adăposturilor de noapte solicitanţilor - cazuri sociale, care nu au indicaţie de internare”, au declarat reprezentanţii DSPJ.