Displazia şoldului este caracterizată prin dezvoltarea anormală a elementelor acestei articulaţii, fiindu-i caracteristică instabilitatea şoldului. Capul femurului (osul coapsei) nu se fixează în siguranţă la nivelul cavităţii osului iliac (acetabul). În mod normal, această cavitate trebuie să fie ca o cupă adâncă. În şoldul displazic, cavitatea este aproape plată, ca o „farfurie“, ceea ce-i permite capului femurului să alunece parţial sau total în afara cavităţii.

„În şoldul displazic, capul femural se găseşte în articulaţie. În luxaţia con-stituită, capul femural iese din articulaţia coxo-femurală (articulaţia şoldului), aceasta putând fi prezentă la naştere (adevărata luxaţie congenitală de şold sau luxaţia teratologică (care este foarte rară) sau poate să apară ca urmare a evoluţiei unei displazii de dezvoltare a şoldului netratată sau incorect tratată. Displazia luxantă poate afecta unul sau ambele şolduri, mai frecvent şoldul stâng. Incidenţa malformaţiei luxante a şoldului în România este de 1 la 1.000 de nou-născuţi”, explică dr. Monica Cristescu, medic primar pediatru, Euromaterna.

De ce apare luxaţia de şold

Potrivit specialiştilor, factorii de risc pentru apariţia displaziei de dezvoltare a şoldului sunt: sexul feminin al nou-născutului (risc de 6 ori mai mare comparativ cu sexul masculin); prezentaţia pelvină şi alte prezentaţii dificile; lichid amniotic în cantitate mică - prin limitarea mişcărilor fetale; poziţii vicioase ale membrelor inferioare; frecvenţă mai mare la primul nou-născut (uter mai puţin plastic); gemelaritatea; greutatea mare la naştere (spaţiu insuficient în uter); antecedente familiale de luxaţie congenitală de şold; zona geografică şi etnia (Europa şi ţările nordice, frecvenţe mai mari, comparativ cu Africa Centrală, India, China); vârsta mamei peste 35 ani; deformaţii ale picioarelor, genunchilor şi ale membrelor inferioare; torticolisul la nou-născut, de asemenea se poate asocia cu displazia de dezvoltare a şoldului; poziţii vicioase după naştere (obiceiul de a înfăşa strâns nou-născutul, de la umeri până la nivelul picioarelor).

Depistare şi tratament

„Diagnosticul se stabileşte prin ecografia de şold care permite evaluarea corectă a structurilor anatomice ale articulaţiei şoldului, inclusiv elementele cartilaginoase, ce nu pot fi vizualizate cu raze X (radiografie) la vârstă mică (0-3 luni)”, mărturiseşte medicul specialist.

Această metodă este neinvazivă, ne-iradiantă (spre deosebire de radiografie) şi nu necesită sedarea copilului. Copiii cu displazie vor fi îndrumaţi către medicul de chirurgie ortopedie pediatrică.

„Prognosticul depinde de cât de timpuriu se pune diagnosticul şi se începe tratamentul. Dacă se începe tratamentul în faza de displazie luxantă, prognosticul este foarte bun. Pentru luxaţia diagnosticată şi tratată înainte de mers, prognosticul rămâne bun şi foarte bun. Când diagnosticul se pune după ce copilul a început să meargă, prognosticul rămâne variabil, fiind legat de vârsta la care se începe tratamentul, de felul acestuia, de complicaţiile care pot apărea. Diagnosticul şi tratamentul precoce pentru displazia de şold constituie profilaxia luxaţiei de dezvoltare a şoldului. Ideal ar fi de efectuat ecografie de şold în primele 4 săptămâni de viaţă, la toţi copiii”, ne sfătuieşte dr. Monica Cristescu.

Mai multe informaţii puteţi afla de la specialiştii Spitalului Euromaterna, apelând numărul de telefon 0241/605.555.