Zece copii infectaţi cu HIV şi afectaţi de această boală nemiloasă au participat la o tabără terapeutică într-o staţiune montană. Excursia este parte a proiectului „Învaţă-mă să zâmbesc!” al Fundaţiei Baylor Marea Neagră, care îşi propune să dezvolte participanţilor la acţiune abilităţi de exprimare emoţională şi relaţionare socială. Tabăra terapeutică a îmbinat exerciţii specifice terapiei de grup cu activităţi recreative orientate terapeutic.
„Cei zece micuţi, însoţiţi de psihologi şi de asistenţi sociali, au avut cinci zile dedicate terapiei pline de activităţi în aer liber, de excursii şi de distracţie. Participanţii la tabără sunt beneficiari ai serviciilor Fundaţiei Baylor Marea Neagră şi fac parte din grupurile de terapie ale psihologilor care îi însoţesc. Tabăra a fost o continuare a programului terapeutic. Intervenţiile psihoterapeutice, realizate în cadrul taberei, contribuie la echilibrarea emoţională, la creşterea încrederii în sine, la dezvoltarea abilităţilor sociale, a spiritului de echipă şi de competiţie”, explică specialiştii fundaţiei Baylor Marea Neagră.
Grupurile terapeutice vizează acceptarea şi adaptarea la diagnosticul de infecţie cu HIV, aderenţa la terapia antiretrovirală specifică persoanelor infectate, să depăşească trauma aflării diagnosticului.