Un respect de sine puternic nu se pierde în faţa decepţiilor şi dezamăgirilor
Poate ai trecut printr-un divorţ şi probabil nu există perioadă mai grea care să genereze un efect de devalorizare mai mare decât destrămarea propriei familii. Chiar dacă tu eşti cel care a iniţiat divorţul sau nu ai avut nicio vină ori nu l-ai dorit şi ai încercat din răsputeri să păstrezi căsnicia, cu toate că erai conştient de pierderile şi insatisfacţiile pe care le trăiai, nu poţi trata criza emoţională ce însoţeşte divorţul cu nepăsare şi indiferenţă.
Ai sperat că poţi clădi ceva frumos şi solid pe anumite credinţe şi pe dorinţe şi încrederea în celălalt şi de cele mai multe ori pe ideea că schimbarea celuilalt va conduce la adaptare şi compatibilitate. Însă ce ne dorim de fapt să schimbăm sau pe cine?
Putem schimba ceva în afară de noi înşine?
De aici apare ideea de devalorizare a propriei persoane, de vină, de insatisfacţie personală. Nu te îngrijora! Acesta e un proces de autoanaliză şi o puternică forţă motivaţională care să te împingă să faci schimbări majore în viaţa ta şi a felului în care te percepi. Să te reevaluezi, să-ţi reconsideri scara de valori. Poţi intra în agonie şi să plângi anii pe care-i vei considera pierduţi ca timp, alocare de energie şi sentimente.
Un respect de sine puternic nu se pierde în faţa decepţiilor şi dezamăgirilor. Poţi să simţi durerea, însă nu e nevoie să cazi în capcana auto-învinovăţirilor. Tu nu poţi controla persoana cu care eşti, nu-i poţi controla gândurile şi sentimentele. Când respectul de sine este fragil, el poate să fie întreg pentru un moment şi spulberat în altul.
Cunoaşteţi expresia „mă simt de parcă m-a lovit trenul”? Aşa ne simţim în momentul în care suntem respinşi de persoana căreia i-am oferit prietenia, viaţa. Unii oameni încearcă să facă din imaginea de sine o virtute, identificând-o cu umilinţa, ca fiind opusul aroganţei şi mândriei - bucurându-se de aprecierea şi respectul celor care le aduc laude.
Dar un respect de sine crescut nu este acelaşi lucru cu aroganţa. Atunci când avem un mare respect de sine, noi ne simţim egali, nu suntem mai buni decât ceilalţi, nu ne comparăm tocmai pentru că am înţeles că suntem diferiţi. Din dorinţa înnăscută de a fi plăcuţi şi acceptaţi de cei din jur, tindem să ne creăm o imagine de sine nerealistă pe care o servim până şi partenerului de cuplu.
Cum îţi corectezi punctele slabe
O imagine de sine realistă şi un respect de sine crescut te face să reuşeşti să trăieşti cu punctele tale slabe, să le corectezi, să le schimbi/atenuezi aşa cum îţi doreşti. Învăţăm să trăim cu nişte limite pe care nu le putem înlătura şi vom simţi de asemenea că merităm respectul celor din jur.
Dr. Nathaniel Branden crede că respectul de sine depinde de şase virtuţi fundamentale: trăirea în mod conştient, auto-acceptarea, responsabilitatea faţă de sine, încrederea de sine, trăirea cu o anumită ţintă şi integritatea personală.
Gândeşte-te ce impact ar putea avea aceste virtuţi asupra existenţei tale! Cum ar fi să stabileşti o relaţie pe viaţă cu cineva care împărtăşeşte aceste virtuţi? Aşa cum spunea autoarea cărţii „Dragostea inteligentă”: „Bărbaţii şi femeile cu un mare respect faţă de sine sunt atraşi unul spre celălalt. Astfel, oamenii cu un slab respect faţă de sine sunt, de asemenea, atraşi unul spre celălalt, formând relaţii distructive. Posedarea unei măsuri potrivite a fiecărei virtuţi este, prin urmare, cel mai important element în stabilirea unei relaţii de dragoste sănătoase”. (Nancy Van Pelt).
Vă voi vorbi despre aceste virtuţi şi modul în care ne influenţează ele relaţiile, în următorul articol.
Ancuţa Cazan, psiholog/psihoterapeut