29 Iunie 2016
1388 accesări
0 comentarii

Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) dedică întreaga lună iulie donatorilor de organe, ştiuţi şi neştiuţi. În 20 de localităţi din ţară, inclusiv Constanţa, membrii ATR, beneficiari ai unui transplant, vor organiza ceremonii religioase de pomenire a donatorilor-îngeri. Alături de pacienţii cu transplant şi cei cu nevoie de transplant, vor participa la ceremonii donatori, familii de donatori, medici specialişti, coordonatori de transplant, iar acolo unde este posibil, ceremoniile vor avea loc în bisericile din spitale, acolo unde speranţa se transformă în şansă.


„Vineri, 1 iulie, se va desfăşura prima ceremonie, la Oradea, iar apoi vom continua şi cu celelalte localităţi. Spiritul lunii iulie, luna donatorului de organe, va fi acela al recunoştinţei, mulţumirii şi comemorării”, a declarat Ioan Bejan, reprezentant ATR.

Taguri articol: stiri medicale transplant organe

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii