01 Iulie 2016
8362 accesări
0 comentarii

Mii de nemulţumiri au curs, în ultimul timp, cu privire la starea deplorabilă în care se află Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“ (SCJU).

Problemele din spital includ şi faptul că secţiile nu sunt dotate corespunzător, echipamentele medicale lipsesc, iar saloanele arată ca după război, majoritatea pacienţilor care au trecut pragul spitalului rămânând efectiv oripilaţi de condiţiile mizere cu care s-au confruntat. La toate acestea se adaugă şi faptul că activitatea medicilor este îngreunată de lipsa resurselor.

Lucrurile par să se mişte în direcţia bună, mai ales că, zilele trecute, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean au făcut o vizită la spital, pentru a analiza situaţia actuală.

„Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, însoţit de cei doi vicepreşedinţi, Claudiu Iorga Palaz şi Dumitru Daniel Learciu, au efectuat o vizită neaşteptată la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa. În timpul vizitei, conducerea Consiliului Judeţean Constanţa a constatat lipsa echipamentelor medicale cu care se confruntă spitalul, dar şi starea deplorabilă în care se află majoritatea secţiilor unităţii medicale vizitate. Preşedintele Marius Horia Ţuţuianu a purtat discuţii cu fiecare şef de secţie, solicitându-le priorităţile pe termen scurt, mediu şi lung, pentru a se putea lua măsurile necesare în vederea desfăşurării, în cele mai bune condiţii, a actului medical”, se arată într-un comunicat al CJC.

După această vizită, managerul spitalului, dr. Cătălin Grasa, ne-a mărturisit că se vor solicita resursele de care SCJU are nevoie, pentru a fi reabilitat.

„Am avut deja o vizită de prim-contact, inopinată, şi împreună cu echipa venită de la Consiliul Judeţean, am făcut un tur al spitalului, pentru a le arăta cu ce ne confruntăm şi pentru a-i convinge de necesitatea de a îmbunătăţi condiţiile din spital. Deja am programat, pentru data de luni, 4 iulie, o primă întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, pentru a analiza situaţia, priorităţile şi pentru a stabili exact sectoarele la care trebuie să lucrăm şi acţiunile pe care le vom întreprinde. Apoi, această primă întâlnire va fi urmată şi de alte întâlniri, până ne vom atinge scopul şi vom moderniza spitalul”, a declarat dr. Cătălin Grasa, managerul SCJU.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii