17 August 2017
5173 accesări
0 comentarii

Sarcina este întotdeauna un motiv de bucurie sau cel puţin aşa ar trebuie să fie, indiferent de circumstanţele în care apare. Cu toate acestea, există şi momente care fac ca acest eveniment să se transforme în unul trist, mai ales pentru femeia însărcinată.

Dintre aceste situaţii amintim sarcina extrauterină sau ectopică, întâlnită la destul de multe femei, în ultima vreme.

Pentru ca o femeie să rămână însărcinată, ovarul trebuie să elibereze un ovul în trompa uterină, unde rămâne timp de aproximativ 24 ore. Acolo trebuie să vină în contact cu un spermatozoid, astfel, oul fertilizat rămâne în trompa uterină câteva zile, înainte de a se deplasa către uter, unde continuă să crească şi să se dezvolte până când se naşte un copil. Dar, dacă ovulul fertilizat ajunge în altă parte decât în cavitatea uterină, atunci putem vorbi despre sarcina ectopică. Această sarcină nu poate continua, spun medicii specialisti şi, pentru sănătatea femeii însărcinate, tratamentul trebuie impus de urgenţă. Unele femei nu au simptome, în primele săptămâni de sarcină ectopică, astfel aceasta se poate dezvolta fără a fi descoperită din timp.

„De obicei, primele semne ale unei sarcini extrauterine sunt durerile abdominale şi sângerări vaginale uşoare. Unele femei, care merg la medicul ginecolog, în urma testului de sarcină pozitiv, află cu stupoare că la ecografie nu se vede nicio sarcină. Totodată, acestea au simptome specifice sarcinii, însă fără ca ea să fie confirmată de vreun medic ginecolog. Printre simptome se mai numără şi: crampele abdominale şi durere severă; greaţa, vărsăturile şi ameţeli, starea de slăbiciune etc. Sarcina ectopică poate avea consecinţe fatale asupra femeii însărcinate, deoarece aceasta poate avea dureri cumplite şi sângerări severe, cu stare de leşin, ce pot duce, în cazuri extrem de grave, la deces”, explică dr. Mihaela Dobre, specialist obstetrică şi ginecologie.

De ce apare sarcina ectopică

Cauzele instalării unei sarcini extrauterine sunt multiple. Unele femei pot avea anumite deformări ale trompelor uterine care să nu permită ovulului fecundat să se deplaseze spre uter şi, astfel, sarcina să se dezvolte în trompa uterină sau în altă parte.

Cu toate acestea, anumite femei sunt predispuse să aibă sarcini ectopice. În această categorie se încadrează femeile care au mai avut sarcini extrauterine, care au utilizat medicamente pentru fertilitate, femeile care au suferit tratamente pentru susţinerea fertilizării in vitro, femeile care sunt fumătoare, cele care suferă sau au suferit de boli cu transmitere sexuală, care suferă de boala inflamatorie pelvină sau care au cicatrici sau deformaţii, în urma unor intervenţii chirurgicale pelvine.

„În cazul în care aveţi simptomele unei femei însărcinate, iar testul de sarcină este pozitiv, nu întârziaţi să mergeţi la un consult ginecologic, pentru că medicul, în urma unor invetsigaţii amănunţite, vă poate diagnostica corect, iar în cazul unei sarcini ectopice, aceasta trebuie descoperită cât mai repede, pentru ca medicul să-i explice pacientei care este tratamentul corect. Pentru că un ovul fertilizat nu poate supravieţui şi nu se poate dezvolta în afara uterului, acesta trebuie îndepărtat, pentru a putea fi prevenite complicaţiile”, explică specialistul.

Cel mai utilizat tratament, în cazul sarcinii ectopice, este cel chirurgical, de îndepăratre a sarcinii, de preferat prin laparoscopie. În unele cazuri, medicul poate decide să înlăture şi trompa uterină, dacă aceasta este prea deteriorată. Dacă sarcina extrauterină nu este foarte avansată, iar trompa uterină nu este deteriorată, se mai poate apela la un alt tratament, medicamentos de această dată, care face ca sarcina ectopică să stopeze şi să fie resorbită de organism.

Majoritatea femeilor care au suferit o sarcină ectopică pot rămâne din nou însărcinate, cu o sarcină normală, însă pentru unele poate fi mai dificil, mai ales pentru cele care au rămas şi fără o trompă uterină.

În acest caz, trebuie să se ceară toate informaţiile cu privire la acest aspect de la medicul ginecolog curant. Cu toate acestea, medicii specialişti recomandă ca după o sarcină ectopică să se aştepte câteva luni, între trei şi şase, până la o altă sarcină.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii