03 Iulie 2024
52 accesări
0 comentarii

Consumul de droguri ilicite determină o serie de probleme grave de sănătate, precum dependența de drog, afectarea funcției cognitive, a capacității de a gândi clar, de a lua decizii și de a rezolva probleme, dar și boli de inimă și afecțiuni respiratorii. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța, consumul de droguri crește riscul de contractare a unor boli infecțioase, precum HIV, hepatită B și hepatită C, în situația în care drogurile sunt administrate folosind aceeași seringă și/sau dacă nu se protejează în timpul actului sexual.

Din păcate, zeci de milioane de oameni din întreaga lume suferă din cauza afecțiunilor cauzate de consumul de droguri, deoarece acestea pot afecta pe oricine, fie direct prin consum, fie indirect, prin impactul asupra familiilor, comunităților, instituțiilor și afacerilor. De asemenea, consumul de droguri duce la expunerea oamenilor la fenomenul violenței legată de droguri și la consecințele acesteia. Eforturile de combatere a abuzului de droguri în România includ programe de reducere a riscurilor, inițiative de prevenire și acțiuni sporite de aplicare a legii care vizează traficul de droguri. Aceste eforturi urmăresc să abordeze atât consecințele asupra sănătății, cât și cele sociale ale consumului de droguri în țară.

Taguri articol: sfatul medicului droguri boli cardiace

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii