03 August 2016
5778 accesări
8 comentarii

O tânără de 26 de ani, care a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” (SCJU) cu un deget strivit, a fost trimisă acasă, deoarece pe radiografie nu i se vedea nicio fractură. Văzând că situaţia se înrăutăţeşte, Raluca B. a decis, luni, 1 august, să mai facă o radiografie la o clinică privată, în urma căreia a reieşit că osul este fracturat.

Sâmbătă, 30 iulie, Raluca B. ajunge în secţia de urgenţă, după ce un placaj i-a strivit un deget de la piciorul stâng. Este înregistrată imediat, iar după aproximativ o oră, este chemată în triaj şi i se scrie repede fişa, ca să facă radiografie. Până aici, lucrurile decurg normal, având în vedere volumul de pacienţi care se perindă de obicei pe la secţia de urgenţe. Potrivit spuselor pacientei, la radiologie erau două persoane: una aştepta rezultatul, iar cealaltă aştepta să facă o ecografie.

„Nu eram însoţită de nicio infirmieră, pentru că aşa cum cadrele medicale sunt pe cale de dispariţie şi eu eram «pe picioare», m-am deplasat singură! Între timp, vine un infirmier amabil, care ia şi fişa mea. Când a ieşit infirmierul, asistenta îmi spune foarte clar să intre domnul de după mine, că are aparatul deja pe poziţie, eu să mai aştept”, a declarat Raluca B.

Când a venit şi rândul tinerei, s-a întrerupt curentul electric, iar aparatele nu au mai funcţionat! Medicul care era de gardă hotărăşte să facă ecografiile, pentru că acolo este curent şi le spune asistentelor să o anunţe când vine curentul. Între timp, au mai venit şi alţi pacienţi, iar holul s-a aglomerat, pacienţii aşteptând să vină curentul, fiecare cu durerile lui.

„Intră infirmiera şi ghici ce? Cum a intrat ea, cum a venit curentul. Medicul face o radiografie pulmonară unui domn care era cu oxigen. După acel domn, era normal să intru eu, când - ce să vezi? - nu intru eu, că are aparatul tot în poziţia aia şi nu îi schimbă poziţia pentru piciorul meu când mai are o pulmonară de făcut. A trebuit să ridic vocea ca să fiu luată în seamă”, explică supărată pacienta.

„Degetul se înnegrise, aveam fractură!“

În urma rezultatului de la radiografie, Raluca B. a avut o surpriză, aparent plăcută, deoarece doctoriţa nu a văzut nicio leziune osoasă.

„Revin în urgenţe cu rezultatul şi mi se spune că nu am nicio leziune, dar dacă vreau să aştept medicul ortoped, pot să rămân, dar mai durează. Am plecat din urgenţe «fără să am vreo leziune osoasă» şi cu tratamentul deja administrat personal, înainte de a ajunge aici. Pe 1 august, am făcut o altă radiografie, într-o clinică privată, pentru că degetul meu era negru şi umflat şi mă durea şi am avut o surpriză de proporţii: am o fractură pe care nu a văzut-o nimeni sâmbătă! Aşadar, această doamnă dr. Bejan, de la radiologia spitalului, se pare că nu a învăţat încă să localizeze leziunile sau pentru ea leziune osoasă nu se referă la un amărât de deget. Este îngrozitor şi strigător la cer în ce hal am ajuns. Cum astfel de oameni profesează într-o unitate spitalicească de urgenţă, unde sunt cazuri de o mie de ori mai grave decât degetul meu”, spune Raluca B. extrem de indignată.

v v v

Cazul Ralucăi nu este singular, superficialitate cu care sunt trataţi pacienţii în Spitalul Judeţean şi diagnosticele imprecise sau chiar greşite sunt la ordinea zilei şi aceste lucruri sunt povestite chiar de pacienţii care au trecut pragul spitalului. Poate această situaţie nu se încadrează în topul celor mai grave, însă ce se întâmplă cu pacienţii cu probleme vitale?

„Medicul de la urgenţe a fost foarte prompt, cu toată nebunia de acolo, însă aceste persoane care nu ştiu ale căror angajate sunt, dacă la Pozimed sau la spital, îşi luaseră pauză cu zecile de cazuri la uşă, unele mai grave, altele mai puţin grave. Nu e vorba de degetul meu, ci de faptul că cine ştie câţi alţi oameni au nenorocit şi cine ştie câţi mai urmează”, mai spune Raluca B.

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe (SCJU), managerul interimar, dr. Cătălin Grasa, a declarat: „Pacienta trebuie să facă o reclamaţie legală pe care, împreună cu directorul medical, o vom verifica, alături de analizele şi informaţiile existente şi dacă sunt lucruri în neregulă ne vom sesiza”.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

8 comentarii

4 august 2016
A
Pentru doamna Laura

Tibia are o parte care se numeste maleola,doctorii nu greseau cu nimic,data viitoare cand vreti sa acuzati pe cineva pe nedrept informati-va.

4 august 2016
Laura
Spital Clinic Judetean de Urgente Constanta

Cu fata mea a fost mai haios, acum doua duminici, dupa 4 ore de stat la urgenta se certa radiologia cu medicul ortoped, unul spunea ca are fractura la tibie, unul ca are la maleola. Am plecat din spital cu o atela cat capul lor, pe care a doua zi la Spitalul Militar Constanta ne-a fost recomandat de medic sa renuntam si la tratamentul nebunesc pe care il primisem. Spital Clinic Judetean de Urgente Constanta, daca mai erau vreo 2, 3 medici cred ca isi mai dadeau cu parerea. Super a fost Paramedicul de pe SMURD, care din prima ne-a spus ca este doar o entorsa.....FELICITARI SMURD PENTRU PERSONALUL PROFESIONIST

4 august 2016
Observator
Pentru d-l "anonim"

Mai anonimule, mai pune mâna pe gramatica înainte de a face comentarii . Vezi scrierea cu un i s-au cu doi i ( se scrie trăi și nu traii , iar In al doilea comentariu se scrie " constănțenii" si nu "constănțeni".

3 august 2016
Anonim
Urgenta

Eu zic ca e "mai bine sa sustinem" prostiile altora decat sa incercam sa facem ceva pentru a imbunatatii niste lucruri. Eu zic ca nu era doar un deget umflat ci strivit. Citeste mai bine si fii mai real nu mai traii pe luna in loc de pamant!!

3 august 2016
Anonim dus/a mai esti
Urgenta

Esti dus ma frate...urgenta inseamna oriclucru care se poate agrava, unde tu nu ai studii aprofundate de specialitate...dupa tine doar daca mori te duci la urgenta...eu zic sa gandesti inainte sa scrii tampenii

3 august 2016
Mirela
Pt anonim

Nu are nici o legătură faptul ca s-a dus în urgenta și nu în policlinica.Aici este vb de incompetenta medicilor.În ultimul timp se cam moare cu zile în Spitalul județean Constanța. Te duci pt o investigație și riști sa mori în câteva zile de infecții intraspitalicesti,tratamente greșite sau nepasare a personalului medical.

3 august 2016
Babi
Rasuns la anonim

Si asta justifica greseala medicului?

3 august 2016
Anonim
Anonim

Eu nu inteleg ce a cautat domnisoara la urgenta? Era un deget umflat si avea nevoie de o radiografie,de ce nu s.a dus in policlinica pentru asa ceva? La urgenta se vine doar in caz de urgenta,atat. Cand constanteni vor intelege asta,abia atunci se va astepta mai putin la urgenta. Nu se merge la urgenta pt o durere de cap sau un deget umflat...