11 Septembrie 2024
38 accesări
0 comentarii

Apendicita apare în momentul în care apendicele (o parte a intestinului gros) se inflamează și se infectează. Potrivit specialiştilor, aceasta este o afecţiune mai des întâlnită la persoanele cu vârsta cuprinsă între 10 și 30 de ani, principalul simptom fiind durerea de burtă. La început, se manifestă în apropierea buricului, apoi se mută în partea dreaptă, însă poate să apară și în spate. Durerea devine din ce în ce mai puternică pe partea dreaptă. Acesta este cel mai comun loc în care se simte durerea la apendicită. Din păcate, durerea nu trece și este mai acută când încercaţi să vă mișcaţi, să mergeţi sau tușiţi. În plus, pot apărea grețuri, vărsături, dar mai pot apărea constipația, durerea de spate, febra moderată. Uneori, apare urinarea frecventă şi/sau nevoia de a urina, se umflă abdomenul, mai ales la copiii mai mici. Sunt, însă, persoane care nu au simptomele amintite. De exemplu, micuţii sub doi ani și femeile gravide s-ar putea să nu simtă durere în partea inferioară a abdomenului. În plus, simptomele pot varia în funcţie de vârstă. În cazul celor mici, cele mai frecvente simptome sunt stările de vomă şi abdomenul umflat, însoţite de durere.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU