clavulanate usa - purchase augmentin pill buy synthroid 150mcg sale
Contrar „luptei” care are loc în domeniul alimentaţiei cu privire la vegetarieni şi non vegetarieni, dr. Ioan Tiberiu Tofolean, specialist gastroenterolog, este de părere că ar trebui să avem o alimentaţie echilibrată, în funcţie de activităţile pe care le desfăşurăm, dar şi în funcţie de predispoziţia fiecăruia de a dezvolta diverse afecţiuni.
Astfel, aflăm că alimentele uleioase cum sunt măslinele, alu-nele, nucile, care sunt considerate sănătoase, sunt grăsimi pe care poate nu le recunoaştem la primul impact şi care, consumate în exces, pot dăuna organismului.
„Efectul lor asupra colecistului şi pancreasului este similar ca şi efectul grăsimilor animale. Favorizează dischinezii şi colici biliare, dar şi pancreatite acute. În perioada de creştere, copiii au nevoie de proteine din carne, a fi vegetarian în perioada de creş-tere nu este chiar potrivit. Alimentaţia este unul din principalii agresori ai sănătăţii, la momentul actual. Alimentele conservate aduc în organism o sumedenie de substanţe nocive, E-uri şi nu numai. Prelucrarea termică a cărnii produce nişte substanţe care se ştiu a fi cancerigene. Ideal ar fi să procesăm cât mai puţin alimentele şi să le conservăm cât mai puţin.Ar trebui să mâncăm cât mai proaspăt şi cât mai puţin procesat. Acest lucru este foarte greu, tehnic vorbind, dar şi financiar. Organismul uman face faţă destul de bine alimentelor proaspete, în condiţiile unei alimentaţii echilibrate, nu excesive spre anumite tipuri de mâncare. Nu există aliment ideal care să facă bine la toate. Dacă un anumit aliment este bun pentru prevenirea bolilor cardiovasculare, cum sunt oleaginoasele, acestea fac rău în alt domeniu, din cauză că sunt uleioase, sunt dăunătoare pancreasului şi fierii, consumate în exces”, a declarat dr. Ioan Tiberiu Tofolean.
În concluzie, trebuie eliminate exce-sele, trebuie adoptată o alimentaţie cât mai diversificată şi redusă cantitativ per porţie de masă, adică o alimentaţie fragmentată, adaptată şi stilului de viaţă.
O persoană activă care depune mult efort fizic are nevoie de multe calorii, iar o persoană sedentară trebuie să mănânce calorii puţine. Fiecare persoană care are probleme de alimentaţie este bine să se adreseze medicului dietetician care poate să-i dea indicaţiile potrivite.
clavulanate usa - purchase augmentin pill buy synthroid 150mcg sale
buy betamethasone 20 gm generic - buy betnovate creams order benoquin without prescription
buy metronidazole online - order flagyl 400mg generic purchase cenforce generic
buy deltasone 40mg online - buy generic zovirax buy generic elimite for sale
buy absorica without prescription - brand deltasone 40mg buy deltasone 20mg
buy trihexyphenidyl for sale - buy generic artane online emulgel where to purchase
buy periactin sale - cyproheptadine cheap order tizanidine 2mg without prescription
lioresal over the counter - brand feldene 20mg piroxicam 20 mg generic