La fiecare 6,5 secunde, un om moare din cauza fumatului, potrivit specialiştilor. Studiile arată că fumătorii sunt mai predispuşi să dezvolte boala de piele numită psoriazis. Cataracta, o afecţiune în care cristalinul devine opac, este cu 40% mai frecventă la fumători.
Fumatul se asociază şi cu degenerescenţa maculară senilă, o boală oculară provocată de degradarea părţii centrale a retinei. Fumatul provoacă o îmbătrânire prematură a pielii, prin distrugerea proteinelor care conferă elasticitate pielii, micşorarea aportului de vitamina A şi scăderea circulaţiei sanguine.
„Fumătorii au un risc de 20 de ori mai mare decât nefumătorii de a face o formă de cancer. Există studii care arată că fumatul contribuie la apariţia cariilor dentare. La marii fumători, capacitatea de transport a oxigenului este redusă cu 15%. Oasele fumătorilor devin mai fragile şi riscul de osteoporoză şi fracturi este mai mare. Efectele pe termen lung la fumători înseamnă: boli respiratorii, cardiovasculare, ulcere, avort spontan, afectarea calităţii spermei, trombangeită obliterantă - gangrena şi amputarea membrelor inferioare etc.”, a declarat dr. Loti Popescu, specialist în promovarea sănătăţii.
Fumătorii pasivi care se expun zilnic, timp de 8 ore, la fumul de ţigară, pot dezvolta aceleaşi boli ca şi fumătorii, potrivit specialistului.
Femeile care fumează îşi îmbolnăvesc corpul, pot pierde sarcina, iar copiii născuţi din mame fumătoare pot avea multe probleme de sănătate: infecţii respiratorii mult mai frecvente în primii 2 ani de la naştere, afecţiuni respiratorii, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni ale pielii, etc.
Acestea sunt doar câteva dintre efectele negative pe care fumatul le poate avea asupra organismului uman. De aceea, specialiştii sprijină prin campanii de informare, renunţarea la fumat şi promo-varea sănătăţii.